Share

luni, 10 octombrie 2011

Eseu structurat despre originalitatea viziunii artistice a lui Tudor Arghezi în ciclul "Tablouri biblice (Versuri de abecedar)"

Eseu trimis de Mircea S.

          Inspirându-se din  Vechiul Testament, Tudor Arghezi oferă cititorului în ciclul de poezii Tablouri biblice (Versuri de abecedar) o viziune personală, originală, a modului cum Dumnezeu i-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Păstrând coordonatele textului biblic, autorul construieşte un univers diferit, marcat de puternice accente ludice.
            Subtitlul Versuri de abecedar ne lămureşte încă din start asupra principiului constructiv al acestor poezii. Arghezi îşi propune să prezinte aspecte din Biblie pe înţelesul copiilor de clasa I, prin urmare va transforma universul de la începutul Vechiului Testament în ceva familiar copiilor. Dumnezeu devine un tată atent şi sever, iar Adam şi Eva nişte copii jucăuşi şi, uneori, neascultători.
            Astfel, Biblia spune, în legătură cu crearea omului: Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Arghezi preia ideea şi o transformă într-o activitate familiară celor mici: jocul  în nisip. În poezia Adam şi Eva Dumnezeu îl modelează pe primul om cu praf şi niţeluş scuipat. Folosirea adjectivului diminutivat niţeluş, precum şi invenţia cu folosirea scuipatului aduc scena la nivelul de înţelegere al copiilor.
            În a doua poezie din ciclu – Porunca – Arghezi descrie traiul fericit pe care prima pereche îl duce în rai. Evident, tot în registru ludic. Raiul lui Adam şi Eva este ca o vacanţă la ţară pentru copii. Acolo, primii oameni aleargă prin livezi, jucându-se cu gâzele şi iezii, se culcă şi se scoală după pofta inimii, Adam n-are lecţii de făcut, Eva poate să stea, nepieptănată, în pat, până la prânz, nu există taţi, mame, dădace, profesoare, dascăli, care să-i sâcâie:
                        Totul era de glumă şi de joacă
                        Şi aşteptai doar pomii să se coacă.
            Predomină stilul glumeţ şi adresarea familiară :
                        Nici: “Culcă-te devreme!” Nici: “Te scoală!”
                        Nu era cine ţine socoteală
                        Că întârzii, Adame, de la şcoală,
                        Că lecţia s-o spui fără greşeală,
                        Că, Evă, încă nu te-ai pieptănat
                        Şi te găseşte prânzul tot în pat.
            A treia poezie a ciclului – Pedeapsa – prezintă secvenţa biblică a alungării lui Adam şi a Evei din rai. Şi aici, povestea este transpusă în variantă pentru copii. Primii oameni se comportă ca nişte mici hoţomani – nici măcar prea deştepţi: ea, cam neroadă, dânsul, cam netot. Mănâncă din pomul interzis şi, prinşi asupra faptului, nu-şi recunosc vinovăţia, ci folosesc pâra pentru a scăpa de pedeapsă:
                        Adam pe Eva lui o a pârât,
                        Eva pe şarpe, care s-a târât.
                        Nici-unul n-a voit s-aleagă,
                        Să-şi ia asupră-şi vina lui întreagă.
            Supărat, ca un tată pe copiii cei răi, Dumnezeu îi pedepseşte:
                        Din Raiul dulce şi din tihna bună       
                        Domnul i-a dat afară, în furtună.
            Este evident că, privite astfel, scenele biblice îşi pierd solemnitatea sacră din Vechiul Testament, se desacralizează deci, păstrându-şi doar funcţia moralizatoare, exprimată, şi aceea, în notă umoristică, pe înţelesul celor mici: ai furat, ai minţit, eşti pedepsit!
            În ceea ce priveşte mijloacele artistice, pe lângă cele semnalate deja,  originală este combinaţia registrelor stilistice. Arghezi amestecă registrul înalt, solemn, al textului biblic – marcat prin cuvinte şi construcţii precum: Dumnezeu, Adam, Eva, puterea dumnezeiască, a zămisli, stihii, porunci, Prea Sfinţiei Sale, Domnul, o a pârât – cu registrul familiar şi oral – evidenţiat prin cuvinte si expresii ca: urându-i-se, i-a ieşit, niţeluş scuipat, să nu te miri, cată, zbanghiu, scăpătat, nu-i vorbă, l-a nimerit, au cutreierat, s-au luat de mâini, li se julea si nasul prin urzici.
            În concluzie, Arghezi se joacă, prezentând Biblia pe înţelesul – şi pentru uzul –  lui Miţu şi Baruţu. Ludicul disipează sacrul, dar păstrează eticul în formă digerabilă.

15 comentarii:

  1. Felicitari......ft reusit...... :-*mi-a fost de mare ajutor eseul.....:)

    RăspundeţiȘtergere
  2. Multumim mult pentru acest eseu ! Si mie mi-a fost de ajutor !

    RăspundeţiȘtergere
  3. Mersi mult...am mai cautat pe net dar acesta a fost singurul gasit.Nu am luat tot din el,am combinat cu idei de-ale mele,dar mersi mult. :*

    RăspundeţiȘtergere
  4. O modalitate de inspirare foarte reusita!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  5. multumesc mult...nush ce ma faceam dak nu il gaseam..:)))foarte frumos.......

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La felul in care scrii ,ma indoiesc ca ai reusit sa intelegi macar partial acest eseu.

      Ștergere
    2. Laso mai moale nu mai fi asa cunoscator al limbii romine

      Ștergere
  6. multumesc frumos pentru acest eseu mininat

    RăspundeţiȘtergere
  7. multumesc mi-a fost de mare ajutor ! ♥♥♥♥♥

    RăspundeţiȘtergere
  8. Multumesc a fost un eseu minunat care m-a ajutat

    RăspundeţiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundeţiȘtergere
  10. multumesc foarte mult a fost cel nai bun eseu pe care l-am scris

    RăspundeţiȘtergere
  11. Eseul este chiar reusit si foarte bine structurat,dar la ce profesoara am nu i-a convenit acest eseu !

    RăspundeţiȘtergere