Relaţia dintre Pampon şi Crăcănel, "D´ale carnavalului", de I.L. Caragiale, actul II, scena IX

În scena IX a actului II, relaţia dintre cele două personaje se schimbă de mai multe ori.

Prima schimbare este chiar la începutul scenei. Crăcănel îl caută, printre măştile de la bal, pe Iancu Pampon, care-l pălmuise anterior, luându-l drept „Bibicul”, presupusul amant al iubitei sale. Vrea să-i ceară explicaţii, să ştie pentru ce a fost pălmuit. Dar la bal toţi sunt mascaţi. Crăcănel găseşte o soluţie ingenioasă pentru a afla care este cel căutat. Se dă pe lângă fiecare bărbat cu mască din bal şi-i zice: „Eu sunt Bibicul, nene Iancule!”  În sfârşit, la începutul scenei IX îşi găseşte omul. Lucrurile iau însă o întorsătură neaşteptată pentru Crăcănel. Pampon nu se mulţumise cu palmele pe care i le administrase presupusului rival şi-l căuta şi el, la rândul lui, pentru a continua ce începuse. Prin urmare rolurile se schimbă instantaneu, în relaţia vânător - vânat. Crăcănel este la început cel care deschide ostilităţile, atacându-şi victima, „tare şi cu un ton de sfidare melodramatică”:

„Eu sunt Bi-bi-cul...”

Imediat însă, din vânător el se transformă în vânat, căci Pampon îl aştepta şi este mai puternic şi mai agresiv:

PAMPON (...): Şi eu te căutam, Bibicule! (se repede)

CRĂCĂNEL (dându-se după o masă): Să nu dai! să nu dai! fac scandal... Chem poliţia... stai să ne desluşim!

Comicul este desăvârşit. Crăcănel cutreierase tot balul căutându-l pe Iancu Pampon şi, acum, când îl găsise, era obligat să fugă de el, să nu ia bătaie.

Alergându-l în jurul mesei, Pampon află până la urmă că totuşi Crăcănel nu e Bibicul, rivalul său la dragostea Didinei. Aici are loc a doua schimbare în relaţia dintre cele două personaje. Ei îşi dau seama, cu stupoare, că, de fapt, se află de aceeaşi parte a baricadei, amândoi fiind victimele Bibicului:

PAMPON: Care va să zică este un Bibicul, care devine în chestie de traducere şi pentru mine şi pentru d-ta...

CRĂCĂNEL: Fireşte...

A treia schimbare în relaţia celor doi, mai mult o schimbare de nuanţă, apare în momentul în care lui Pampon, înduioşat de soarta bietului Crăcănel, tradus pentru a opta oară în dragoste, i se face milă de el şi începe să-l încurajeze:

PAMPON (cu tărie): Nu mai plânge, nu şade frumos, un volintir ca d-ta...

Aşadar, relaţia dintre cei doi, aşa de tensionată la începutul scenei, se transformă radical până la sfârşit. Pampon şi Crăcănel, din inamici înverşunaţi, devin aliaţi împotriva misteriosului rivalul comun: Bibicul. Mai mult, Pampon, care la începutul scenei îl aştepta pe Crăcănel ca să-i rupă „şalele”, ajunge, la sfârşit, să-l ocrotească şi să-l încurajeze pe acesta cu grijă de frate mai mare.