Ceea ce atrage atenţia în acest început de povestire este numărul mare al secvenţelor naraţiunii şi modul în care autorul foloseşte tehnica înlănţuirii.
Delimităm în primele două pagini ale textului nu mai puţin de 9 secvenţe narative. Pentru prezentarea lor autorul foloseşte tehnica înlănţuirii, adică aranjarea lor în ordinea temporală a desfăşurării întâmplărilor.
Astfel, textul începe cu evocarea unei toamne aurii în Moldova de altădată.
Secvenţa a doua restrânge cadrul şi ne prezintă ce se întâmpla pe atunci la Hanul Ancuţei. Legătura dintre cele două secvenţe se face prin conjuncţia „şi” urmată de adverbul „atuncea”, care trimite la momentul evocat anterior.
Secvenţa a treia ne prezintă chipul Ancuţei şi este legată de secvenţa precedentă prin conjuncţia „iar” urmată de numirea personajului „Ancuţa cea tânără”.
A patra secvenţă a textului descrie Hanul Ancuţei. Pentru a introduce această secvenţă naratorul ni se adresează direct nouă, cititorilor: „Trebuie să ştiţi dumneavoastră...”.
În secvenţa a cincea ni se face cunoştinţă cu personajul principal al naraţiunii, comisul Ioniţă. Legătura cu secvenţa anterioară se face logic prin adverbul „acolo”, care trimite la hanul ce a fost descris mai înainte.
Secvenţa a şasea ne înfăţişează calul cel slab al lui Ioniţă şi este înlănţuită logic prin reluarea cuvântului „cal”, cu care se terminase secvenţa anterioară.
A şaptea secvenţă decurge logic din cea de dinaintea ei, căci în ea comisul vorbeşte chiar despre calul ce ne fusese prezentat înainte. Autorul nu foloseşte niciun cuvânt de legătură, ci pur şi simplu juxtapune secvenţa după cea de dinaintea ei.
Secvenţa a opta conţine replica ironică a lui moş Leonte la adresa calului. Legătura între această secvenţă şi cea anterioară se face prin conjuncţia coordonatoare „însă” şi prin reluarea verbului „a se duce” cu care se terminase secvenţa a şaptea.
În sfârşit ultima secvenţă este cea în care comisul Ioniţă îi răspunde lui moş Leonte, prin urmare se face o înlănţuire logică şi cronologică, fiind vorba despre acelaşi subiect şi de acţiuni care îşi urmează una alteia în ordine temporală. Formal, legătura între secvenţe se face printr-o formulă de adresare: „Să ştii dumneata, prietine Leonte!”.
În concluzie, la începutul textului său, Sadoveanu construieşte mai multe secvenţe narative în care conturează cadrul acţiunii – locul şi timpul – şi introduce câteva personaje importante: Ancuţa, moş Leonte, comisul Ioniţă şi calul său. Ca metodă de aranjare a secvenţelor autorul foloseşte înlănţuirea, adică dispunerea secvenţelor în ordinea în care s-au desfăşurat întâmplările. Elementele formale folosite pentru a realiza înlănţuirea sunt cuvintele de legătură (conjuncţii, adverbe), repetarea unor cuvinte din secvenţele anterioare, juxtapunerea şi adresarea directă către cititori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu