Motivează apartenenţa
poeziei următoare la simbolism.
Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu tristele becuri cu pală lumină –
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe.
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra
Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.
Sunt solitarul pustiilor pieţe
Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, –
Sunt solitarul pustiilor pieţe...
(George
Bacovia, Pălind)
* hidos, hidoasă, adj. – foarte urât, dezgustător, înfiorător la vedere
Simbolismul este un curent artistic şi
literar apărut în Franţa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacţie
la retorismul romantismului şi la
impersonalitatea parnasianismului. Poeţii simbolişti cultivă o subiectivitate acută,
marcată de stări sufleteşti vagi,
obscure, imprecise, prin folosirea, ca
mijloace expresive, a sugestiei , a
simbolului şi a corespondenţelor. Ei aduc spaţiul citadin în imaginarul poetic
şi cer ca poezia să fie muzică înainte de orice. Cel mai important reprezentant
al simbolismului în literatura română este George Bacovia.
Poezia "Pălind" are toate
caracteristicile unei poezii simboliste.
În primul rând, ea este expresia unei intense
subiectivităţi, explicit prezente în text prin mărcile lexico-gramaticale ale
eului liric: verbul la persoana I "sunt" (4 apariţii în text) şi pronumele
personal de persoana I "mi" (2 apariţii în text). Aşadar, din cele 12
versuri ale poeziei, 6 ( jumătate)
vorbesc direct despre eul liric.
În al doilea rând, poezia este simbolistă prin
exprimarea unor stări sufleteşti vagi,
obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare. Eul liric rătăceşte
solitar prin oraşul pustiu, sub apăsarea
singurătăţii , a lipsei de comunicare cu semenii săi şi a presentimentului morţii.
A treia trăsătură simbolistă a poeziei este
folosirea simbolului pentru exprimarea trăirilor interioare. Oraşul pustiu este un simbol al deşertului interior,
sufletesc. Becurile cu lumină pală sunt simboluri pentru lipsa de forţă vitală
a eului liric.
În al patrulea rând, poezia aparţine
simbolismului prin folosirea sugestiei. Stările nu sunt numite, poetul refuză
discursivitatea, preferând să comunice indirect, aluziv, prin asociaţii de
idei. Astfel, nicăieri, pe parcursul poeziei nu se vorbeşte deschis - chiar şi
metaforic - despre o suferinţă sufletească a eului liric. Autorul se mulţumeşte
să descrie un decor dezolant, pustiu, plasat paradoxal în mijlocul a ceea ce ar
trebui să fie locul de întâlnire al oamenilor: piaţa unui oraş. Lipsa
oamenilor, lumina slabă a becurilor, câinii, canalele, toate acestea însă creează un univers alienant
care vorbeşte indirect despre chinul unui om singur, sufocat de
lipsa comunicării cu ceilalţi semeni ai săi. "Râsul hidos" care îl
însoţeşte pe eul liric - şi despre care
nu ştim al cui este - şi "jocurile de umbre ce dau nebunie" sunt
sugestii ale unei apropiate rătăciri mentale.
În sfârşit, dezideratul simbolist al
muzicalităţii este atins de Bacovia prin folosirea refrenului "Sunt
solitarul pustiilor pieţe", reluat de trei ori, prin repetiţia
laitmotivului "umbra" - simbol al solitudinii - şi a adjectivului
"pal" (sugestie a extincţiei
treptate), care apare de două ori ca atare şi o dată în rădăcina verbului
"pălind".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu