duminică, 23 martie 2014

"Metropole. Paris", de Liviu Rebreanu - rezumat

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

      Un român călătoreşte pentru prima dată la Paris într-un vagon ticsit de compatrioţi. Interesul lui este atras de un aprod care merge la Paris să facă avere.
     După o călătorie lungă, pe înserat, trenul ajunge în gară. Românul coboară din tren şi ia un taxi spre hotel. Din maşină, oraşul i se pare ca toate celelalte şi simte o uşoară dezamăgire.
      A doua zi, de dimineaţă până seara, călătorul străbate Parisul, pe jos, în lung şi în lat, descoperind frumuseţile şi farmecul acestuia. Spre seară se întoarce la hotel, obosit de atâtea impresii, dar mulţumit.

-----------------------------------------------------------------------

Planul simplu pe baza căruia a fost realizat rezumatul se găseşte aici.

Planul simplu şi rezumatul sunt realizate de elevul D.D.

duminică, 2 martie 2014

"Dorinţa", de Mihai Eminescu - semnificaţia unor figuri de stil

Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română

7.Prezintă semnificația a două figuri de stil diferite din ultimele două strofe ale poeziei "Dorinţa", de Mihai Eminescu.

"Dorinţa" este o poezie de dragoste. Eminescu imaginează o mică scenă idilică. Eul liric, în ipostaza îndrăgostitului romantic, aşteaptă, într-un cadru natural binecunoscut la Eminescu (codru, izvoare, tei), apariţia iubitei. La chemarea iubitului, ea soseşte şi cei doi adorm îmbrăţişaţi sub florile de tei care cad peste ei. Evident, totul este ipotetic, o dorinţă. 
Ultimele două strofe conturează tabloul naturii în mijlocul căreia cei doi îndrăgostiţi îşi află fericirea. Izvoarele susură, vântul adie încetişor, flori de tei cad pe creştetele celor doi. Pare că natura, însufleţită, participă la extazul dragostei împlinite. 
Două figuri de stil contribuie la această atmosferă. Epitetul "blânda" (asociat locuţiunii substantivale "batere de vânt") transmite o sugestie de tandreţe, de mângâiere, iar personificarea "(armonia codrului) bătut de gânduri" - asociind unui element al naturii (codrul) o însuşire intelectuală (gândirea) -  sugerează o prezenţă permanentă şi universală a spiritului. Doar sub semnul lui, dragostea se poate împlini. 
Aşadar, figurile de stil folosite de poet vin să contribuie la conturarea ideii dragostei ideale, care nu se poate împlini decât în natură. 
 .................................................................................................

Planul compunerii poate fi găsit pe blogul profesorului de limba română.

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Două trăsături ale genului liric

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare # Spânzurătoarea


Subiect pentru bacalaureat (din modelul oficial 2014)

Citeşte următorul text:

Dormi! ... un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând  s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară ...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ...
Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare ...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

                (George Topîrceanu, Singuri)

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului liric.  4 puncte

Rezolvare

8. Genul liric cuprinde toate operele literare în care autorul exprimă direct gânduri, idei, sentimente, folosind un limbaj artistic, printr-o voce numită eu liric. 
Cele două trăsături ale genului liric, pe care le regăsim şi în poezia "Singuri", de George Topîrceanu, sunt exprimarea directă a gândurilor, ideilor şi sentimentelor, folosind un limbaj artistic şi prezenţa eului liric.
Prima trăsătură a unui  text liric este aşadar exprimarea directă a unor gânduri, idei, sentimente, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate. Poezia lui Topîrceanu are această trăsătură caracteristică genului liric. Ea exprimă sentimentul de dragoste. Poetul se imaginează în ipostaza îndrăgostitului care se întoarce noaptea acasă în timp ce iubita doarme şi savurează în tăcere momentul intimităţii. 
Poezia are 3 strofe. Strofa I surprinde momentul intrării bărbatului în spaţiul intim al odăii. În contrast cu umezeala de afară, aici e cald şi bine. Curentul provocat prin deschiderea uşii stinge lumânarea şi, în întuneric, nu se mai zăreşte decât licărirea focului din cămin. Îndrăgostitul e fericit să fie singur cu iubita lui în acest spaţiu. Această fericire este transmisă prin mai multe procedee artistice. Astfel, metafora "ochiul de jăratic" (asociată cu adverbul "numai" şi cu comparaţia "licăreşte ca o piatră de rubin") conţine ideea de strălucire intensă, sugerând fericirea din privirea şi sufletul îndrăgostitului. Totodată, bucuria intimităţii este transmisă prin epitetul "dulce" asociat substantivului "umbra", care, la rândul lui, prin antiteză cu metafora anterioară, potenţează ideea de strălucire, adică de fericire. 
Strofa a II-a descrie spaţiul exterior, pentru ca, prin contrast, interiorul să capete o şi mai mare valoare sufletească. Afară e negură deplină, plouă şi bate vântul. Se aude picurul apei de la streşini. Prin această strofă, "afară" se opune lui "în casă". Vitregia vremii este sugerată prin substantivele "vânt" şi "ploaie" , prin verbul "bate" şi epitetul "neagră" asociat substantivului - şi el, sugestiv - "noapte". Vitregia vremii poate sugera suferinţele provocate îndrăgostitului de lumea exterioară, de oameni. Concentrarea atâtor cuvinte care exprimă intemperii naturale în doar două versuri accentuează intensitatea acestei suferinţe. Versurile 3 şi 4 ale strofei a doua aduc, în plus, o stare de melancolie, de nostalgie după vremuri de altădată. Este folosită, în acest scop, o combinaţie măistră de figuri de stil ( personificare - comparaţie - epitet - personificare): 
 Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară 
 Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ... 
Din nou, talentul poetului se relevă în aglomerarea, pe spaţii mici, unor cuvinte din acelaşi câmp semantic, pentru accentuarea stării sufleteşti de melancolie: plâns, suspină, cântec, monoton, şoptind, uitate. În sfârşit, ultimul vers al strofei a doua face legătura cu spaţiul intim al interiorului, securizat prin geamuri şi perdele: 
Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. 
Strofa a III-a readuce în prim-plan odaia cu intimitatea ei caldă şi prietenoasă, învăluită în întunericul protector. Contrastul faţă de strofa a II-a este realizat prin conjuncţia coordonatoare adversativă "ci". Este exprimată încă o dată ideea rupturii faţă de lumea exterioară, prin repetiţia (însoţită de enumeraţie) şi de oameni şi de patimi (fericirea ne-o desparte). Momentul de fericire este sugerat şi prin personificarea Ploaia cântă tot mai tare . Poezia se încheie cu un gest de tandreţe al îndrăgostitului, gest plin de promisiuni: 
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare. 
Fericirea iubirii împărtăşite, în intimitate, departe de lumea dezlănţuită, iată ce reuşeşte să comunice direct, într-un limbaj expresiv, poetul Topîrceanu. 
A doua trăsătură a genului liric, pe care o regăsim în textul dat - este prezenţa - explicită- a eului liric. Indicii gramaticali care îl fac vizibil sunt pronumele la persoana I ( mine, ne-, eu) şi verbele la persoana I ( am adus, veghez, m-apropii, să deschid). Mulţimea de mărci gramaticale ale eului liric sugerează o implicare afectivă intensă a poetului. 
Aşadar, cele două trăsături ale genului liric (exprimarea directă a unui sentiment, folosind un limbaj artistic şi prezenţa eului liric) se regăsesc şi în textul lui Topârceanu, care transmite în mod direct sentimentul fericirii intimităţii conjugale, prin intermediul unui eu liric explicit, marcat gramatical prin pronume şi verbe de persoana I.


Planul compunerii poate fi găsit aici.

duminică, 8 decembrie 2013

Comentarea unei strofe

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare # Spânzurătoarea


Subiect pentru bacalaureat (din modelul oficial 2014)

Citeşte următorul text:

Dormi! ... un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând  s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară ...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ...
Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare ...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

                (George Topîrceanu, Singuri)

9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, a doua strofă a textului, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică si mijloacele artistice. 4 puncte

Rezolvare

 9. Poezia lui Topîrceanu este o poezie de dragoste. Poetul se imaginează în ipostaza îndrăgostitului care se întoarce noaptea acasă în timp ce iubita doarme şi savurează în tăcere momentul intimităţii. 
Poezia are 3 strofe. Strofa I surprinde momentul intrării bărbatului în spaţiul intim al odăii. În contrast cu umezeala de afară, aici e cald şi bine. Curentul provocat prin deschiderea uşii stinge lumânarea şi, în întuneric, nu se mai zăreşte decât licărirea focului din cămin. Îndrăgostitul e fericit să fie singur cu iubita lui în acest spaţiu. 
Strofa a II-a descrie spaţiul exterior, pentru ca, prin contrast, interiorul să capete o şi mai mare valoare sufletească. Afară e negură deplină, plouă şi bate vântul. Se aude picurul apei de la streşini. Prin această strofă, "afară" se opune lui "în casă". Vitregia vremii este sugerată prin substantivele "vânt" şi "ploaie" , prin verbul "bate" şi epitetul "neagră" asociat substantivului - şi el, sugestiv - "noapte". Vitregia vremii poate sugera suferinţele provocate îndrăgostitului de lumea exterioară, de oameni. Concentrarea atâtor cuvinte care exprimă intemperii naturale în doar două versuri accentuează intensitatea acestei suferinţe. 
Versurile 3 şi 4 ale strofei a doua aduc, în plus, o stare de melancolie, de nostalgie după vremuri de altădată. Este folosită, în acest scop, o combinaţie măistră de figuri de stil ( personificare - comparaţie - epitet - personificare): 
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară 
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ... 
Din nou, talentul poetului se relevă în aglomerarea, pe spaţii mici, unor cuvinte din acelaşi câmp semantic, pentru accentuarea stării sufleteşti de melancolie: plâns, suspină, cântec, monoton, şoptind, uitate. În sfârşit, ultimul vers al strofei a doua face legătura cu spaţiul intim al interiorului, securizat prin geamuri şi perdele: 
Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.
"Afară" este urât, dar nimic nu pătrunde "în casă". Fericirea celor doi îndrăgostiţi nu poate fi atinsă de răutăţile lumii exterioare. Acesta este mesajul poeziei, în care strofa a doua se integrează organic. 



Planul compunerii poate fi găsit aici.