Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice - bacalaureat 2020

Meditaţii online la limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare

---

SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidenţiind relaţia dintre ideea poetică şi mijloacele artistice.

Vorbele noastre ne-au minţit.

Au spus prea mult, pierdut li-e înţelesul

şi tremurul ecoului lor stins e.

Am vrut ce nu ne sta-n puteri:

o poartă care nu ni s-a deschis,

lumea din gând de care n-am fost vrednici.

Avânt răpus ca o privire de-ntuneric, –

taină rămasă-n trup ca-ntr-un sicriu, –

poate aşa a fost să fie:

pe dezbinate drumuri doi străini

cu vina lor, respinşi de paradis,

purtând căinţi pe urma unui vis.

                                                           Ion Vinea, Variantă

Notă

Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuaţia – 1 punct).

În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

 Propunere de rezolvare

Versurile lui Ion Vinea aparțin unui text liric, a cărui temă este iubirea. Eul liric se află într-o ipostază meditativă, reflectând cu amărăciune la destinul trist al propriei iubiri, destrămată din motive nespuse. El constată că idealurile lui și ale iubitei sale nu s-au putut împlini, că ei doi nu au avut suficientă putere să-și ducă planurile la îndeplinire. Aceste idei poetice, însoțite de sentimente de tristețe și de regret sunt redate prin mijloace artistice moderne, în special prin metafore ample (unele încorporând comparații) ale eșecului cum ar fi „o poartă care nu ni s-a deschis”, „avânt răpus ca o privire de-ntuneric” sau „taină rămasă-n trup ca-ntr-un sicriu”.  Drama despărțirii și a iluziilor sfărâmate este sugestiv redată în metafora dezvoltată din ultimele trei versuri:

pe dezbinate drumuri doi străini

cu vina lor, respinşi de paradis,

purtând căinţi pe urma unui vis.

Prozodia este, la rândul ei, modernă, nesupusă constrângerilor ritmice și de rimă: măsura versurilor este inegală, ritmul și rima lipsesc. Monologul liric curge așadar firesc, urmând doar ritmul interior al sufletului poetului.

Două trăsături ale genului liric

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare # Spânzurătoarea

---

Subiect pentru bacalaureat (din modelul oficial 2014)

Citeşte următorul text:

Dormi! ... un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând  s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară ...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ...
Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare ...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

                (George Topîrceanu, Singuri)

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului liric.  4 puncte

Rezolvare

8. Genul liric cuprinde toate operele literare în care autorul exprimă direct gânduri, idei, sentimente, folosind un limbaj artistic, printr-o voce numită eu liric. 

Cele două trăsături ale genului liric, pe care le regăsim şi în poezia "Singuri", de George Topîrceanu, sunt exprimarea directă a gândurilor, ideilor şi sentimentelor, folosind un limbaj artistic şi prezenţa eului liric.

Prima trăsătură a unui  text liric este aşadar exprimarea directă a unor gânduri, idei, sentimente, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate. Poezia lui Topîrceanu are această trăsătură caracteristică genului liric. Ea exprimă sentimentul de dragoste. Poetul se imaginează în ipostaza îndrăgostitului care se întoarce noaptea acasă în timp ce iubita doarme şi savurează în tăcere momentul intimităţii. 

Poezia are 3 strofe. Strofa I surprinde momentul intrării bărbatului în spaţiul intim al odăii. În contrast cu umezeala de afară, aici e cald şi bine. Curentul provocat prin deschiderea uşii stinge lumânarea şi, în întuneric, nu se mai zăreşte decât licărirea focului din cămin. Îndrăgostitul e fericit să fie singur cu iubita lui în acest spaţiu. Această fericire este transmisă prin mai multe procedee artistice. Astfel, metafora "ochiul de jăratic" (asociată cu adverbul "numai" şi cu comparaţia "licăreşte ca o piatră de rubin") conţine ideea de strălucire intensă, sugerând fericirea din privirea şi sufletul îndrăgostitului. Totodată, bucuria intimităţii este transmisă prin epitetul "dulce" asociat substantivului "umbra", care, la rândul lui, prin antiteză cu metafora anterioară, potenţează ideea de strălucire, adică de fericire. 

Strofa a II-a descrie spaţiul exterior, pentru ca, prin contrast, interiorul să capete o şi mai mare valoare sufletească. Afară e negură deplină, plouă şi bate vântul. Se aude picurul apei de la streşini. Prin această strofă, "afară" se opune lui "în casă". Vitregia vremii este sugerată prin substantivele "vânt" şi "ploaie" , prin verbul "bate" şi epitetul "neagră" asociat substantivului - şi el, sugestiv - "noapte". Vitregia vremii poate sugera suferinţele provocate îndrăgostitului de lumea exterioară, de oameni. Concentrarea atâtor cuvinte care exprimă intemperii naturale în doar două versuri accentuează intensitatea acestei suferinţe. Versurile 3 şi 4 ale strofei a doua aduc, în plus, o stare de melancolie, de nostalgie după vremuri de altădată. Este folosită, în acest scop, o combinaţie măistră de figuri de stil ( personificare - comparaţie - epitet - personificare): 

 Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară 
 Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ... 

Din nou, talentul poetului se relevă în aglomerarea, pe spaţii mici, unor cuvinte din acelaşi câmp semantic, pentru accentuarea stării sufleteşti de melancolie: plâns, suspină, cântec, monoton, şoptind, uitate. În sfârşit, ultimul vers al strofei a doua face legătura cu spaţiul intim al interiorului, securizat prin geamuri şi perdele: 

Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. 

Strofa a III-a readuce în prim-plan odaia cu intimitatea ei caldă şi prietenoasă, învăluită în întunericul protector. Contrastul faţă de strofa a II-a este realizat prin conjuncţia coordonatoare adversativă "ci". Este exprimată încă o dată ideea rupturii faţă de lumea exterioară, prin repetiţia (însoţită de enumeraţie) şi de oameni şi de patimi (fericirea ne-o desparte). Momentul de fericire este sugerat şi prin personificarea Ploaia cântă tot mai tare . Poezia se încheie cu un gest de tandreţe al îndrăgostitului, gest plin de promisiuni: 

Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare. 

Fericirea iubirii împărtăşite, în intimitate, departe de lumea dezlănţuită, iată ce reuşeşte să comunice direct, într-un limbaj expresiv, poetul Topîrceanu. 

A doua trăsătură a genului liric, pe care o regăsim în textul dat - este prezenţa - explicită- a eului liric. Indicii gramaticali care îl fac vizibil sunt pronumele la persoana I ( mine, ne-, eu) şi verbele la persoana I ( am adus, veghez, m-apropii, să deschid). Mulţimea de mărci gramaticale ale eului liric sugerează o implicare afectivă intensă a poetului. 

Aşadar, cele două trăsături ale genului liric (exprimarea directă a unui sentiment, folosind un limbaj artistic şi prezenţa eului liric) se regăsesc şi în textul lui Topârceanu, care transmite în mod direct sentimentul fericirii intimităţii conjugale, prin intermediul unui eu liric explicit, marcat gramatical prin pronume şi verbe de persoana I.

---

Planul compunerii poate fi găsit aici.

Apartenenţa textului la genul liric

Textul liric este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate. 

Textul „Cuptor”, de Ion Pillat este un text liric, pentru că are toate caracteristicile specifice unui astfel de text. În primul rând, exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct. Ion Pillat realizează tabloul unei zile toride de vară. Cerul e arzător, iarba e arsă, bălţile au secat, cosaşii ieşiţi la muncă dorm sub carele lor. Dorm la umbra stejarilor oile, dorm şi boii lângă care. E o „tăcere nesfârşită”, doar greierii se aud şi, rareori, fâşâiturile unor coase. Acest tablou transmite un sentiment de nelinişte, provocat de impresia de pârjol universal. 

În al doilea rând, există un eu liric, care-şi face simţită prezenţa discret (fără mărci lexico-gramaticale proprii). Doar verbul „se vede” din primul vers sugerează existenţa unui privitor care încearcă să-şi explice canicula prin intervenţia divină. În rest, subiectivismul eului liric se regăseşte în opţiunea pentru anumite imagini şi cuvinte. 

În al treilea rând, textul este liric, deoarece limbajul său este artistic, încărcat de subiectivitate. Autorul creează imagini vizuale ( iluzia vizuală a „apelor luminii”, bivolii adormiţi în noroi, oile care dorm la umbră, cosaşii dormind sub care etc.) şi imagini auditive (ţârâitul greierilor, fâşâitul stingher al coaselor), care conturează tabloul unei zile caniculare, undeva la ţară, pe câmp şi transmit un sentiment de nelinişte. Sunt folosite în acest scop figuri de stil diferite. Epitetele dogorâtor, arsă, nesfârşită, scurs induc ideea de sfârşit de lume sub imperiul caniculei. Cele două comparaţii ( pământul… coace ca o piatră, ca pietrele de moară dorm boii lângă car) transmit un sentiment de apăsare, iar repetiţia verbului dorm induce o stare de toropeală universală, din care mişcarea, proprie vieţii, a fost eliminată. De altfel, verbele de mişcare lipsesc cu totul. Predomină câmpurile lexico-semantice ale focului (cuptor, coace, dogorâtor, arsă), nemişcării (dorm – de 3 ori -, stând) şi tăcerii (tăcerea, tac, liniştei).Versul lung ( de 13-14 silabe), rima împerecheată şi ritmul iambic dau poeziei o muzicalitate lentă, potrivită cu sentimentul general transmis.

În concluzie, pentru că exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin vocea unui eu liric şi foloseşte un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate, textul „Cuptor”, de Ion Pillat, este un text liric. 

..........................................................................................

Formularea subiectului şi textul
Planul compunerii