luni, 24 iunie 2013

Apartenenţa textului la genul liric

Textul liric este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate. 
Textul „Cuptor”, de Ion Pillat este un text liric, pentru că are toate caracteristicile specifice unui astfel de text. În primul rând, exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct. Ion Pillat realizează tabloul unei zile toride de vară. Cerul e arzător, iarba e arsă, bălţile au secat, cosaşii ieşiţi la muncă dorm sub carele lor. Dorm la umbra stejarilor oile, dorm şi boii lângă care. E o „tăcere nesfârşită”, doar greierii se aud şi, rareori, fâşâiturile unor coase. Acest tablou transmite un sentiment de nelinişte, provocat de impresia de pârjol universal. 
În al doilea rând, există un eu liric, care-şi face simţită prezenţa discret (fără mărci lexico-gramaticale proprii). Doar verbul „se vede” din primul vers sugerează existenţa unui privitor care încearcă să-şi explice canicula prin intervenţia divină. În rest, subiectivismul eului liric se regăseşte în opţiunea pentru anumite imagini şi cuvinte. 
În al treilea rând, textul este liric, deoarece limbajul său este artistic, încărcat de subiectivitate. Autorul creează imagini vizuale ( iluzia vizuală a „apelor luminii”, bivolii adormiţi în noroi, oile care dorm la umbră, cosaşii dormind sub care etc.) şi imagini auditive (ţârâitul greierilor, fâşâitul stingher al coaselor), care conturează tabloul unei zile caniculare, undeva la ţară, pe câmp şi transmit un sentiment de nelinişte. Sunt folosite în acest scop figuri de stil diferite. Epitetele dogorâtor, arsă, nesfârşită, scurs induc ideea de sfârşit de lume sub imperiul caniculei. Cele două comparaţii ( pământul… coace ca o piatră, ca pietrele de moară dorm boii lângă car) transmit un sentiment de apăsare, iar repetiţia verbului dorm induce o stare de toropeală universală, din care mişcarea, proprie vieţii, a fost eliminată. De altfel, verbele de mişcare lipsesc cu totul. Predomină câmpurile lexico-semantice ale focului (cuptor, coace, dogorâtor, arsă), nemişcării (dorm – de 3 ori -, stând) şi tăcerii (tăcerea, tac, liniştei).Versul lung ( de 13-14 silabe), rima împerecheată şi ritmul iambic dau poeziei o muzicalitate lentă, potrivită cu sentimentul general transmis.
În concluzie, pentru că exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin vocea unui eu liric şi foloseşte un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate, textul „Cuptor”, de Ion Pillat, este un text liric. 
..........................................................................................
Formularea subiectului şi textul
Planul compunerii

14 comentarii:

  1. hora de baieti de tudor arghezi

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne, multi prosti exista pe lumea asta... Aparama te rog de ei !

    RăspundețiȘtergere
  3. Târziu de toamna de ion pillat

    RăspundețiȘtergere
  4. Heiii !!!Nu va mai certati !

    RăspundețiȘtergere
  5. Opera lirica "Tarziu de toamna" scrisa de celebrul autor Ion Pillat

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunteți toți niște proşti. Nu vă mai certați!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ba ăla cu Unknown e letal! Bravo frate!😂😂😂🤣🤣 Ce i-ai zis-o

    RăspundețiȘtergere