Două trăsături ale genului liric

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare # Spânzurătoarea

---

Subiect pentru bacalaureat (din modelul oficial 2014)

Citeşte următorul text:

Dormi! ... un val de aer umed am adus cu mine-n casă.
Tremurând  s-a stins văpaia lumânării de pe masă,
Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin
Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.

Bate vânt cu ploaie-n geamuri
Şi e noapte neagră-afară ...
Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară
Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ...
Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.

Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,
Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.
Singur eu veghez în noapte,
Ploaia cântă tot mai tare ...
Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.

                (George Topîrceanu, Singuri)

8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului liric.  4 puncte

Rezolvare

8. Genul liric cuprinde toate operele literare în care autorul exprimă direct gânduri, idei, sentimente, folosind un limbaj artistic, printr-o voce numită eu liric. 

Cele două trăsături ale genului liric, pe care le regăsim şi în poezia "Singuri", de George Topîrceanu, sunt exprimarea directă a gândurilor, ideilor şi sentimentelor, folosind un limbaj artistic şi prezenţa eului liric.

Prima trăsătură a unui  text liric este aşadar exprimarea directă a unor gânduri, idei, sentimente, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate. Poezia lui Topîrceanu are această trăsătură caracteristică genului liric. Ea exprimă sentimentul de dragoste. Poetul se imaginează în ipostaza îndrăgostitului care se întoarce noaptea acasă în timp ce iubita doarme şi savurează în tăcere momentul intimităţii. 

Poezia are 3 strofe. Strofa I surprinde momentul intrării bărbatului în spaţiul intim al odăii. În contrast cu umezeala de afară, aici e cald şi bine. Curentul provocat prin deschiderea uşii stinge lumânarea şi, în întuneric, nu se mai zăreşte decât licărirea focului din cămin. Îndrăgostitul e fericit să fie singur cu iubita lui în acest spaţiu. Această fericire este transmisă prin mai multe procedee artistice. Astfel, metafora "ochiul de jăratic" (asociată cu adverbul "numai" şi cu comparaţia "licăreşte ca o piatră de rubin") conţine ideea de strălucire intensă, sugerând fericirea din privirea şi sufletul îndrăgostitului. Totodată, bucuria intimităţii este transmisă prin epitetul "dulce" asociat substantivului "umbra", care, la rândul lui, prin antiteză cu metafora anterioară, potenţează ideea de strălucire, adică de fericire. 

Strofa a II-a descrie spaţiul exterior, pentru ca, prin contrast, interiorul să capete o şi mai mare valoare sufletească. Afară e negură deplină, plouă şi bate vântul. Se aude picurul apei de la streşini. Prin această strofă, "afară" se opune lui "în casă". Vitregia vremii este sugerată prin substantivele "vânt" şi "ploaie" , prin verbul "bate" şi epitetul "neagră" asociat substantivului - şi el, sugestiv - "noapte". Vitregia vremii poate sugera suferinţele provocate îndrăgostitului de lumea exterioară, de oameni. Concentrarea atâtor cuvinte care exprimă intemperii naturale în doar două versuri accentuează intensitatea acestei suferinţe. Versurile 3 şi 4 ale strofei a doua aduc, în plus, o stare de melancolie, de nostalgie după vremuri de altădată. Este folosită, în acest scop, o combinaţie măistră de figuri de stil ( personificare - comparaţie - epitet - personificare): 

 Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară 
 Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate ... 

Din nou, talentul poetului se relevă în aglomerarea, pe spaţii mici, unor cuvinte din acelaşi câmp semantic, pentru accentuarea stării sufleteşti de melancolie: plâns, suspină, cântec, monoton, şoptind, uitate. În sfârşit, ultimul vers al strofei a doua face legătura cu spaţiul intim al interiorului, securizat prin geamuri şi perdele: 

Nicio rază nu pătrunde prin perdelele lăsate. 

Strofa a III-a readuce în prim-plan odaia cu intimitatea ei caldă şi prietenoasă, învăluită în întunericul protector. Contrastul faţă de strofa a II-a este realizat prin conjuncţia coordonatoare adversativă "ci". Este exprimată încă o dată ideea rupturii faţă de lumea exterioară, prin repetiţia (însoţită de enumeraţie) şi de oameni şi de patimi (fericirea ne-o desparte). Momentul de fericire este sugerat şi prin personificarea Ploaia cântă tot mai tare . Poezia se încheie cu un gest de tandreţe al îndrăgostitului, gest plin de promisiuni: 

Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare. 

Fericirea iubirii împărtăşite, în intimitate, departe de lumea dezlănţuită, iată ce reuşeşte să comunice direct, într-un limbaj expresiv, poetul Topîrceanu. 

A doua trăsătură a genului liric, pe care o regăsim în textul dat - este prezenţa - explicită- a eului liric. Indicii gramaticali care îl fac vizibil sunt pronumele la persoana I ( mine, ne-, eu) şi verbele la persoana I ( am adus, veghez, m-apropii, să deschid). Mulţimea de mărci gramaticale ale eului liric sugerează o implicare afectivă intensă a poetului. 

Aşadar, cele două trăsături ale genului liric (exprimarea directă a unui sentiment, folosind un limbaj artistic şi prezenţa eului liric) se regăsesc şi în textul lui Topârceanu, care transmite în mod direct sentimentul fericirii intimităţii conjugale, prin intermediul unui eu liric explicit, marcat gramatical prin pronume şi verbe de persoana I.

---

Planul compunerii poate fi găsit aici.