Motivul literar este o unitate structurală a operei literare care ajută la conturarea temei. Se manifestă ca o situaţie tipică, purtătoare de semnificaţie.
Motivul este un element al operei literare cu un pronunţat caracter de generalitate: un obiect (oglinda, codrul, lacul, marea, luna etc.), un număr simbolic (trei, şapte, mai ales în basm), o maximă, o formulă („fortuna labilis” – soarta schimbătoare, carpe diem – bucură-te de ziua de azi) care se repetă în momente variate ale aceleiaşi opere sau în creaţii diferite.
În schiţa „Tren de plăcere”, un motiv important, anunţat chiar de titlu, este motivul trenului. Trenul apare în multe texte ale lui Caragiale şi este locul în care se scot în evidenţă unele dintre trăsăturile personajelor. În textul studiat, personajele principale, Georgeştii, îşi dezvăluie lipsa de caracter în tren. Mai întâi, pentru că ei îşi cumpără bilet la clasa I, iar coanei Anica, mama doamnei Georgescu, la clasa III, tratând-o ca pe slugă. Apoi, pentru că nu-i iau bilet copilului şi mint că are doar patru ani, ba îşi permit chiar să-l repeadă, cu obrăznicie, pe conductor. Copilul însuşi îşi dezvăluie lipsa de educaţie (ca şi Goe, tot în tren), suindu-se cu picioarele pe „bancheta de catifea”.
De altfel, copilul răsfăţat şi prost crescut este un alt motiv care apare în schiţele lui Caragiale: alături de micuţul Georgescu, din această categorie mai fac parte Ionel Popescu („Vitzită”) şi, desigur, Goe („D-l Goe...”). Deşi toţi fac parte din familii relativ înstărite, comportamentul lor este urât. Micul Georgescu se suie încălţat pe banchetă, Ionel Popescu deranjează musafirul pe tot parcursul vizitei şi îi toarnă dulceaţă în şoşoni, iar Goe vorbeşte jignitor cu necunoscutul din tren şi face numai năzbâtii, culminând cu tragerea semnalului de alarmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu