Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul dat, evidenţiind rolul verbelor la timpul imperfect şi la timpul perfect simplu, din fragmentul următor.
Iorgovan era foarte nenorocit.
Plecase în cale lungă şi, plecat abia, se simţea la capătul călătoriei. Ştiuse el că va găsi pădureni la Şiria, dar că va găsi atât de mulţi încât să nu aibă nevoie de a merge mai departe, la asta nu s-a gândit.
Dar acum era vorba să vadă ce era de văzut.
El sări din căruţă, desprinse caii de pe lături şi plecă spre mulţime.
Oamenii erau veseli, şi Iorgovan îşi speriase somnul. Văzându-se dar în mijlocul gălăgiei repede-repede îi trecură prin minte trei gânduri deosebite. […]
Câţiva paşi de la drum el dete peste o grămadă adunată împregiurul unui foc de vreascuri. Unii şedeau pe jos, iar alţii steteau în picioare, dar toţi ascultau neclântiţi cântecul unui moşneag ce şedea pe un fedeleş* de lângă foc. Era cântecul lui Novac. Iorgovan îl mai auzise, par’ însă că nu tot astfel, şi se necăjea că nu poate să-l audă destul de bine în gălăgia cea mare.
Ioan Slavici, „Pădureanca”
*fedeleş – s.n. butoiaş mic, de forme diferite, în care ţăranii îşi ţin apa(Subiect dat la simularea examenului de bacalaureat, clasa a XI-a, 2017)
PLANUL COMPUNERII
|
COMPUNEREA
|
I. Introducere
- prezentarea conținutului
secvenței;
|
Secvența citată îl are în
centru pe Iorgovan, un țăran plecat cu căruța „în cale lungă”, dar ajuns la
capătul călătoriei mai repede decât crezuse. La Șiria descoperise pădureni,
„atât de mulți încât să nu aibă nevoie de a merge mai departe”. Se dăduse jos
din căruță și se apropiase de mulțimea de oameni. Lângă drum, adunați
„împregiurul unui foc de vreascuri”, o grămadă de țărani ascultau cântecul
lui Novac, cântat de un moșneag. Iorgovan era necăjit că nu-l poate auzi
destul de bine, din cauza gălăgiei.
|
II. Cuprins
- comentarea secvenței:
|
Secvența este construită pe
alternanța exterior / interior. Pe de o parte, autorul descrie mulțimea de
oameni veseli, care ascultau lângă foc cântecul moșneagului, pe de altă
parte, face analiză psihologică, prezentând
gândurile lui Iorgovan, provocate de această întâlnire neașteptată: surpriza
întâlnirii cu pădurenii și nemulțumirea că nu poate auzi mai bine cântecul
lui Novac. Această alternanță exterior / interior pare să aibă rolul de a contura
cadrul acțiunii: un fel de
expozițiune, care anunță, prefigurează o tensiune apropiată.
Se folosesc verbe la
imperfect, de mai multe ori verbul „a fi” („era”, „erau”), precum și „ședeau”,
„steteau”, „ascultau”, „se necăjea”. Rolul lor este evocativ (învie în mintea cititorului o întâmplare
trecută) și durativ (înfățișează atitudini, gesturi și stări sufletești
aflate în desfășurare), așadar tocmai potrivit pentru crearea cadrului și a
atmosferei. Verbele la imperfect, prin lentoarea sugerată, transmit, prin
urmare, o senzație de calm, de bucurie liniștită. Însă această atmosferă pare a conține în ea o
amenințare. Undeva, la mijlocul secvenței, este o frază în
care apar trei verbe la perfectul simplu, care transmit o dinamică
discordantă cu imobilismul general al tabloului: „sări”, „desprinse”,
„plecă”. Coroborate cu epitetul „foarte nenorocit” și cu verbul „se necăjea”
din final, ele schițează portretul unui personaj energic, ușor agitat și
nemulțumit, inducând o undă de tensiune fragmentului.
|
III. Încheiere
- concluzie
|
Opoziția la nivelul expresiei dintre imperfect și perfect
simplu sugerează, așadar, opoziția de conținut static / dinamic, și prefigurează opoziția
liniște / conflict.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu