Rolul verbelor la imperfect și perfect simplu

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare#Spânzurătoarea

---

Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul dat, evidenţiind rolul verbelor la timpul imperfect şi la timpul perfect simplu, din fragmentul următor.

      Iorgovan era foarte nenorocit.

      Plecase în cale lungă şi, plecat abia, se simţea la capătul călătoriei. Ştiuse el că va găsi pădureni la Şiria, dar că va găsi atât de mulţi încât să nu aibă nevoie de a merge mai departe, la asta nu s-a gândit.

      Dar acum era vorba să vadă ce era de văzut.

      El sări din căruţă, desprinse caii de pe lături şi plecă spre mulţime.

      Oamenii erau veseli, şi Iorgovan îşi speriase somnul. Văzându-se dar în mijlocul gălăgiei repede-repede îi trecură prin minte trei gânduri deosebite. […]

      Câţiva paşi de la drum el dete peste o grămadă adunată împregiurul unui foc de vreascuri. Unii şedeau pe jos, iar alţii steteau în picioare, dar toţi ascultau neclântiţi cântecul unui moşneag ce şedea pe un fedeleş* de lângă foc. Era cântecul lui Novac. Iorgovan îl mai auzise, par’ însă că nu tot astfel, şi se necăjea că nu poate să-l audă destul de bine în gălăgia cea mare.

Ioan Slavici, „Pădureanca”

      *fedeleş – s.n. butoiaş mic, de forme diferite, în care ţăranii îşi ţin apa

(Subiect dat la simularea examenului de bacalaureat, clasa a XI-a, 2017)

PLANUL COMPUNERII	COMPUNEREA
I. Introducere - prezentarea conținutului secvenței;	Secvența citată îl are în centru pe Iorgovan, un țăran plecat cu căruța „în cale lungă”, dar ajuns la capătul călătoriei mai repede decât crezuse. La Șiria descoperise pădureni, „atât de mulți încât să nu aibă nevoie de a merge mai departe”. Se dăduse jos din căruță și se apropiase de mulțimea de oameni. Lângă drum, adunați „împregiurul unui foc de vreascuri”, o grămadă de țărani ascultau cântecul lui Novac, cântat de un moșneag. Iorgovan era necăjit că nu-l poate auzi destul de bine, din cauza gălăgiei.
II. Cuprins - comentarea secvenței:           construcția bazată pe alternanța exterior/interior;           rolul verbelor la imperfect și la perfectul simplu: crearea opoziției static / dinamic și prefigurarea opoziției liniște/conflict;	Secvența este construită pe alternanța exterior / interior. Pe de o parte, autorul descrie mulțimea de oameni veseli, care ascultau lângă foc cântecul moșneagului, pe de altă parte,  face analiză psihologică, prezentând gândurile lui Iorgovan, provocate de această întâlnire neașteptată: surpriza întâlnirii cu pădurenii și nemulțumirea că nu poate auzi mai bine cântecul lui Novac. Această alternanță exterior / interior pare să aibă rolul de a contura cadrul acțiunii:  un fel de expozițiune, care anunță, prefigurează o tensiune apropiată. Se folosesc verbe la imperfect, de mai multe ori verbul „a fi” („era”, „erau”), precum și „ședeau”, „steteau”, „ascultau”, „se necăjea”. Rolul lor este evocativ  (învie în mintea cititorului o întâmplare trecută) și durativ (înfățișează atitudini, gesturi și stări sufletești aflate în desfășurare), așadar tocmai potrivit pentru crearea cadrului și a atmosferei. Verbele la imperfect, prin lentoarea sugerată, transmit, prin urmare, o senzație de calm, de bucurie liniștită. Însă această atmosferă pare a conține în ea o amenințare.  Undeva, la mijlocul secvenței, este o frază în care apar trei verbe la perfectul simplu, care transmit o dinamică discordantă cu imobilismul general al tabloului: „sări”, „desprinse”, „plecă”. Coroborate cu epitetul „foarte nenorocit” și cu verbul „se necăjea” din final, ele schițează portretul unui personaj energic, ușor agitat și nemulțumit, inducând o undă de tensiune fragmentului.
III. Încheiere  - concluzie	Opoziția la nivelul expresiei dintre imperfect și perfect simplu sugerează, așadar, opoziția de conținut static / dinamic, și prefigurează opoziția liniște / conflict.

Caracterizarea personajului - pentru Evaluarea naţională 2015

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi literare#Spânzurătoarea

---

PLANUL COMPUNERII	COMPUNEREA
I. Introducere prezentarea, pe scurt, a fragmentului (despre ce este vorba, moduri de expunere folosite etc.)	În fragmentul dat, Ioan Slavici ne înfăţişează un tânăr ţăran, pe nume Duţu, care muncea toată ziua pentru a-şi ţine familia. Puternic şi harnic, el reuşea să asigure soţiei sale şi celor doi copii un trai îndestulat, ba mai şi punea bani deoparte să-şi poată cumpăra o pereche de boi.
II. Cuprins felul personajului (principal, secundar etc.); tipul / tipurile de caracterizare folosite de autor pentru conturarea portretului personajului (un singur enunţ general); caracterizarea personajului: trăsătura 1: denumirea trăsăturii; ilustrarea, argumentarea trăsăturii (de unde reiese); tipul de caracterizare folosit şi mijlocul de caracterizare; trăsătura 2: denumirea trăsăturii; ilustrarea, argumentarea trăsăturii (de unde reiese); tipul de caracterizare folosit şi mijlocul de caracterizare; trăsătura 3: .........................	Aşadar, Duţu este personajul principal al fragmentului. Pentru realizarea portretului său, autorul foloseşte atât caracterizarea directă, cât şi pe cea indirectă. Prin caracterizare directă, făcută de către narator, aflăm că Duţu era "băiat deştept, gureş şi curăţel", că învăţase ceva carte în armată ("vreo trei buchi") şi că era foarte mândru, nesuportând ca cineva "să-l atingă la sărăcia lui". Caracterizarea indirectă este folosită de autor la începutul fragmentului, când, din faptele personajului, se desprind hărnicia acestuia şi devotamentul său faţă de familie. Duţu pleca de acasă cu noaptea în cap, muncea ziua întreagă şi se întorcea acasă pe întuneric, neavând timp nici să mănânce, nici să doarmă. Cu atât mai mult se bucura însă când, duminicile şi în zilele de sărbătoare, putea să meargă cu familia lui la horă.
III. Încheiere concluzii: rezumatul cuprinsului	În concluzie, folosind ambele tipuri de caracterizare, Ioan Slavici conturează în acest fragment portretul unui tânăr ţăran, puternic, harnic şi demn.

Demonstraţie că un fragment de text aparţine unui basm

---

Citeşte, cu atenţie, textul următor:

A fost odată un împărat, şi-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea şi dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela. Era, se vede, pe acolo, prin înălţimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ţinea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, şi a dat de ştire în toată împărăţia lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela şi va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuşi şi-o va alege.

Au venit dar boieri de toate spiţele, feciori de împărat, până chiar şi feţi-frumoşi, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom.

Era însă la curtea împărătească un flăcău ţanţoş, şi acesta s-a lăudat mumei sale că el are să se urce, şi-a rugat-o pe aceasta să se ducă la împărat să-i spună că el se urcă.

Împăratul nu credea aşa ceva şi l-a chemat pe Danciu la sine.

— N-o să fii nici tu în stare să te urci, i-a zis, şi să ştii că, dacă nu te vei putea urca, dau poruncă să-ţi taie capul.

Danciu s-a învoit să-i taie capul, dacă nu va fi în stare să se urce, şi a rugat pe împăratul să-i dea răgaz de trei zile ca să se gândească, iar în timpul acestor trei zile a pus pe un meşter faur să-i facă căţărătoare de fier, apoi s-a pus pe urcate.

S-a urcat omul şi iar s-a urcat timp de trei zile şi trei nopţi, şi deodată a dat în scoarţa copacului de o gaură prin care a intrat în o colibă în care a găsit o babă bătrână, de tot bătrână. El îi dete bineţele cuvenite.

— Bună seara, bunică dragă! îi zise apoi.

                                                                                                  (Ioan Slavici, Rodul tainic)

Redactează o compunere de 10- 15 rânduri în care să argumentezi că textul citat aparţine speciei literare basm.

R.

Basmul este o specie literară epică, de mare întindere, în care personaje reprezentând binele şi răul se înfruntă, totul terminându-se cu triumful binelui. Lumea basmului, populată cu personaje tipice (împăraţi, feţi-frumoşi, zmei) stă sub semnul supranaturalului. Basmul are formule specifice, de început, de mijloc şi de final.

Fragmentul citat aparţine unui basm, pentru că are câteva din trăsăturile acestuia.

În primul rând avem de-a face cu un text epic. Are acţiune, are personaje, are narator. În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele subiectului sunt prezente doar expoziţiunea şi intriga şi o parte din desfăşurarea acţiunii. La curtea unui împărat creşte un pom atât de înalt, încât nu i se vede vârful. Aceasta este expoziţiunea. Intriga constă în faptul că o fiinţă misterioasă, neştiută, fură în fiecare an roadele pomului. Desfăşurarea acţiunii nu este decât începută în acest fragment. Împăratul dă de veste că cine va aduce fructele din înaltul copacului va primi de soţie pe una din fiicele sale. Se înfăţişează mulţi temerari: boieri, feciori de împăraţi, feţi-frumoşi. Niciunul nu reuşeşte să urce în pom. Apare un flăcău hotărât care declară că el va reuşi ceea ce alţii nu putuseră. Împăratul îl ameninţă cu tăierea capului în caz de nereuşită, dar omul nu renunţă. El pune pe un meşter faur să-i facă o „căţărătoare de fier”. Urcă apoi trei zile şi trei nopţi până ajunge la o scorbură în scoarţa copacului. Intră şi ajunge într-o colibă unde se afla o bătrână. Personajele sunt împăratul, flăcăul, pe nume Danciu, şi bătrâna. Naratorul povesteşte întâmplările la persoana a III-a.

În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece lumea înfăţişată are caracteristici supranaturale. Astfel, avem un copac atât de înalt, încât vârful i se pierde în cer. Avem o întâmplare ciudată, cu o fiinţă misterioasă care fură roadele copacului. Este prezentă cifra magică „trei”: Danciu cere răgaz de gândire trei zile, apoi urcă trei zile şi trei nopţi. Personajele care populează această lume sunt şi ele specifice basmului: împăraţi, feţi-frumoşi, fiinţe misterioase.

Un al treilea element caracteristic basmului este formula iniţială: A fost odată…, care plasează acţiunea într-un timp nedeterminat, fabulos.

În concluzie, caracterul epic, universul supranatural şi formula iniţială sunt elemente care indică faptul că fragmentul aparţine unui basm.

"Mara", de Ioan Slavici - subiectul operei

            "Mara Bârzovanu, văduva unui cizmar sărac din Radna, creşte doi copii, pe Persida şi pe Trică (...). Întâi Mara e precupeaţă, apoi arendează de la mânăstire podul de peste Mureş, percepând taxa de trecere. Astfel, strângând ban cu ban, văduva dă pe Trică la cojocărie, la meşterul Bocioacă, şi  pe Persida la călugăriţele catolice de la Lipova. În curând Persida atrage privirile lui Ignaţius (Naţl) Hubăr, fiul unui măcelar neamţ bogat. Fata se îndrăgosteşte şi ea de Naţl, dar nici Mara şi nici părinţii lui nu vor să audă de căsătorie. Mara nu admite ca Persida să se mărite cu un om de altă naţionalitate şi confesiune (...). De altă parte, familia lui Hubăr, mai înstărită, nu admite nici ea însoţirea lui Naţl cu fiica unei precupeţe. Un teolog român, Codreanu, cunună fără consimţământul părinţilor pe cei doi tineri care pleacă la Viena. După câtva timp, Persida şi Naţl se întorc în ţară şi deschid un birt. Naţl nu poate îndura depărtarea de părinţi şi bate pe Persida, mai bine-zis se ia la bătaie cu ea, căci Persida nu se lasă bătută. În sfârşit, când Persida naşte un copil, după ce mai pierduse unul, Mara şi Hubăroaia se îmblânzesc şi primesc să meargă în casa tinerilor. Mara convine chiar ca nepotul să fie botezat în legea papistăşească, întrucât, după cum spune ea, "oameni suntem cu toţii, tot creştini, creştini adevăraţi, tot un Dumnezeu avem". Romanul vrea să demonstreze că nu există fericire casnică în afara legii. Hubăr, care a mai avut un copil nelegitim, pe Bandi, este ucis de  acesta într-o criză de demenţă, pe când voia să-l legitimeze. Mara este o femeie intrepidă, voluntară. "Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vânt..."  Toată energia ei este canalizată în direcţia creşterii celor doi copii. Deşi femeie simplă, priceperea în afaceri nu-i lipseşte. Pe măsură ce capitalul ei sporeşte ( va arenda şi o pădure), Mara reduce cheltuielile la strictul necesar. Persida e ţinută la mânăstire aproape gratis, Trică, în loc să meargă la şcoală, e dat ucenic. Gândul Marei este să însoare pe Trică cu fata lui Bocioacă, şi fiindcă Trică e asaltat şi de soţia lui Bocioacă, Mara, senină, dă fiului ei sfatul să nu piardă ocazia unei bune căsătorii prin lipsă de tact: "Ţine-o cu vorba până ce nu-ţi dă fata, apoi scuip-o în faţă şi-o să ai soacră care se teme de tine şi nu ţi se urcă-n cap". Trică trebuie să plece la oaste şi soţia lui Bocioacă pune la cale răscumpărarea băiatului, trimiţând pe Bocioacă să ceară bani de la Mara. Mara face în aşa fel, încât banii sunt împrumutaţi chiar de la Bocioacă. Înspăimântat de urmări, Trică se înrolează voluntar şi Mara, deşi supărată că feciorul pleacă la război, îşi admiră totuşi fiul în uniformă, încredinţată că banii luaţi de stat vor fi restituiţi. (...) "Mara" oferă cea mai cuprinzătoare imagine a societăţii rurale ardelene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de un echilibru de compoziţie clasic. În special figura energică a Marei, zbuciumându-se să-şi crească omeneşte copiii, trecând peste toate piedicile, rămâne o creaţie de neuitat."

                               ( Al. Piru - Istoria literaturii române de la început până azi )