"Mara Bârzovanu, văduva unui cizmar sărac din Radna, creşte doi copii, pe Persida şi pe Trică (...). Întâi Mara e precupeaţă, apoi arendează de la mânăstire podul de peste Mureş, percepând taxa de trecere. Astfel, strângând ban cu ban, văduva dă pe Trică la cojocărie, la meşterul Bocioacă, şi pe Persida la călugăriţele catolice de la Lipova. În curând Persida atrage privirile lui Ignaţius (Naţl) Hubăr, fiul unui măcelar neamţ bogat. Fata se îndrăgosteşte şi ea de Naţl, dar nici Mara şi nici părinţii lui nu vor să audă de căsătorie. Mara nu admite ca Persida să se mărite cu un om de altă naţionalitate şi confesiune (...). De altă parte, familia lui Hubăr, mai înstărită, nu admite nici ea însoţirea lui Naţl cu fiica unei precupeţe. Un teolog român, Codreanu, cunună fără consimţământul părinţilor pe cei doi tineri care pleacă la Viena. După câtva timp, Persida şi Naţl se întorc în ţară şi deschid un birt. Naţl nu poate îndura depărtarea de părinţi şi bate pe Persida, mai bine-zis se ia la bătaie cu ea, căci Persida nu se lasă bătută. În sfârşit, când Persida naşte un copil, după ce mai pierduse unul, Mara şi Hubăroaia se îmblânzesc şi primesc să meargă în casa tinerilor. Mara convine chiar ca nepotul să fie botezat în legea papistăşească, întrucât, după cum spune ea, "oameni suntem cu toţii, tot creştini, creştini adevăraţi, tot un Dumnezeu avem". Romanul vrea să demonstreze că nu există fericire casnică în afara legii. Hubăr, care a mai avut un copil nelegitim, pe Bandi, este ucis de acesta într-o criză de demenţă, pe când voia să-l legitimeze. Mara este o femeie intrepidă, voluntară. "Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vânt..." Toată energia ei este canalizată în direcţia creşterii celor doi copii. Deşi femeie simplă, priceperea în afaceri nu-i lipseşte. Pe măsură ce capitalul ei sporeşte ( va arenda şi o pădure), Mara reduce cheltuielile la strictul necesar. Persida e ţinută la mânăstire aproape gratis, Trică, în loc să meargă la şcoală, e dat ucenic. Gândul Marei este să însoare pe Trică cu fata lui Bocioacă, şi fiindcă Trică e asaltat şi de soţia lui Bocioacă, Mara, senină, dă fiului ei sfatul să nu piardă ocazia unei bune căsătorii prin lipsă de tact: "Ţine-o cu vorba până ce nu-ţi dă fata, apoi scuip-o în faţă şi-o să ai soacră care se teme de tine şi nu ţi se urcă-n cap". Trică trebuie să plece la oaste şi soţia lui Bocioacă pune la cale răscumpărarea băiatului, trimiţând pe Bocioacă să ceară bani de la Mara. Mara face în aşa fel, încât banii sunt împrumutaţi chiar de la Bocioacă. Înspăimântat de urmări, Trică se înrolează voluntar şi Mara, deşi supărată că feciorul pleacă la război, îşi admiră totuşi fiul în uniformă, încredinţată că banii luaţi de stat vor fi restituiţi. (...) "Mara" oferă cea mai cuprinzătoare imagine a societăţii rurale ardelene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de un echilibru de compoziţie clasic. În special figura energică a Marei, zbuciumându-se să-şi crească omeneşte copiii, trecând peste toate piedicile, rămâne o creaţie de neuitat."
( Al. Piru - Istoria literaturii române de la început până azi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu