Două loturi
- subiectul nuvelei -
"Două loturi" este povestea tragi-comică a unui mărunt funcţionar public. Lefter Popescu este scos din mediocritatea vieţii sale cotidiene de perspectiva câştigării unei sume importante la loterie. Când totul se dovedeşte doar o amăgire, personajul - care-şi mobilizase toate energiile sale psihice în speranţă - înnebuneşte.
Subiectul nuvelei este simplu, desfăşurându-se pe un singur plan. Lefter Popescu, impiegat la un minister, cumpără două bilete de loterie, cu bani împrumutaţi, pentru a sparge ghinionul. Când, după un timp, află că a câştigat, dl Popescu se trezeşte că nu mai ştie unde a pus biletele. Disperat, se învoieşte de la serviciu şi împreună cu soţia, răscolesc cu febrilitate casa timp de trei zile, dar în zadar. La un moment dat, îşi aminteşte că le-ar fi pus în jacheta cenuşie. Catastrofă însă. Consoarta îi mărturiseşte îngrozită că a dat-o unei ţigănci în schimbul a zece farfurii de porţelan. Turbat, dl Lefter sparge farfuriile. Apoi, împreună cu d. căpitan Pandele - cel care îi împrumutase banii pentru bilete contra a zece la sută din câştig - şi cu un comisar de poliţie, pleacă în căutarea ţigăncii. O găseşte, dar, cu toate presiunile făcute asupra ei la poliţie, femeia nu recunoaşte că ar fi dat peste bilete în jacheta căpătată. Disperarea dlui Popescu creşte. Mai face o încercare nocturnă de a le convinge pe ţigănci să-i dea biletele, dar este luat la goană şi se întoarce acasă obosit şi deprimat. Nevoit în cele din urmă să se întoarcă la serviciu, are surpriza să descopere "loturile" în sertarul biroului. Omul este acum în al nouălea cer. În plină euforie, îşi înaintează demisia şefului său şi merge să-şi încaseze câştigurile. Ca un trăznet cade însă asupra lui ironia sorţii: numărul unui bilet ieşise câştigător la loteria celuilalt bilet ... şi viceversa. Aruncat din hăul negru al disperării pe culmile fericirii şi apoi prăbuşit înapoi, dl Lefter cedează psihic şi înnebuneşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu