Eu am fost ursul
de Daiana Valentina
-Uite cum copacul cade!
Uite! Cade înca unul!
Uite cum ne răpești casa!
Uită-te cum îmi frângi drumul!
Acum, cot la cot cu mama,
Fug din calea ta în zare
Și mă distruge durerea
Și-a padurii disperare.
Mama, pur ingrijorată,
Imi spune să nu mă las.
"Este pe urmele noastre!",
Zice cu tremur în glas.
Și după o cotitură,
Tu apari în fața noastră,
Cu o țeavă argintie.
Florile strigă: "Urgie!",
Iarba strigă:"E sfarșitul!",
Stăm cu ochii pironiți,
Parcă se oprește timpul.
Mama trece-n fata mea.
Eu încremenesc de frică.
Tu îndrepți țeava spre noi
Și după un sunet aspru
Mama secerată pică.
Cu o ultimă putere
Sfâșiată de durere
Spune: " Acum să fugi copile,
Fără a te uita la mine
Doar așa îți va fi bine!"
Ochii, cufundați în lacrimi,
Te văd ca pe un dușman
Căci din ale tale mâini
Iată-mă ajuns orfan.
Fug de spaimă încolțit
Fără să am un țel anume.
Ființă pe două picioare,
Nu-ndrăznesc să-ți spun pe nume,
Dar să-mi zică cine știe:
Cu ce ți-am greșit eu ție?
Uite! Cade înca unul!
Uite cum ne răpești casa!
Uită-te cum îmi frângi drumul!
Acum, cot la cot cu mama,
Fug din calea ta în zare
Și mă distruge durerea
Și-a padurii disperare.
Mama, pur ingrijorată,
Imi spune să nu mă las.
"Este pe urmele noastre!",
Zice cu tremur în glas.
Și după o cotitură,
Tu apari în fața noastră,
Cu o țeavă argintie.
Florile strigă: "Urgie!",
Iarba strigă:"E sfarșitul!",
Stăm cu ochii pironiți,
Parcă se oprește timpul.
Mama trece-n fata mea.
Eu încremenesc de frică.
Tu îndrepți țeava spre noi
Și după un sunet aspru
Mama secerată pică.
Cu o ultimă putere
Sfâșiată de durere
Spune: " Acum să fugi copile,
Fără a te uita la mine
Doar așa îți va fi bine!"
Ochii, cufundați în lacrimi,
Te văd ca pe un dușman
Căci din ale tale mâini
Iată-mă ajuns orfan.
Fug de spaimă încolțit
Fără să am un țel anume.
Ființă pe două picioare,
Nu-ndrăznesc să-ți spun pe nume,
Dar să-mi zică cine știe:
Cu ce ți-am greșit eu ție?
-Uite cum a trecut anul!
Uite! Eu sunt tot aici!
Tot cu gându-n acea zi,
Dar tu tot pe-ata o ști.
Uită-te, iar fug de tine!
Uite, iarăși copaci tai!
Ființă pe două picioare,
Nici să te gândești nu stai!
Și-ndrăznesc, chiar azi, acum,
Să îți încalc teritoriul.
Aș rămâne în pădure,
Însă nu prea mai am cum.
Vai! Ce clădire înaltă!
Încă una mi se-arată!
Ce lucruri frumoase ai!
Cu atâta bogăție,
În pădure ce mai stai?
De ce mi-ai luat tot avutul?
Ce îți trebuie? Ce n-ai?
Uite! Eu sunt tot aici!
Tot cu gându-n acea zi,
Dar tu tot pe-ata o ști.
Uită-te, iar fug de tine!
Uite, iarăși copaci tai!
Ființă pe două picioare,
Nici să te gândești nu stai!
Și-ndrăznesc, chiar azi, acum,
Să îți încalc teritoriul.
Aș rămâne în pădure,
Însă nu prea mai am cum.
Vai! Ce clădire înaltă!
Încă una mi se-arată!
Ce lucruri frumoase ai!
Cu atâta bogăție,
În pădure ce mai stai?
De ce mi-ai luat tot avutul?
Ce îți trebuie? Ce n-ai?
-Uite! Iar ești după mine!
Iar cu țeava aia-n mână?
Dacă aș ști ce vrei ți-aș da.
Poate așa voi scăpa.
Îți sunt dator cu ceva?
Lasă-mă! Chiar n-am scăpare?
Cum să trec de ăst gard mare?
Sunetul asurzitor,
Anul trecut auzit,
Are doar o însemnare:
Prevestitor de sfârșit.
Iar cu țeava aia-n mână?
Dacă aș ști ce vrei ți-aș da.
Poate așa voi scăpa.
Îți sunt dator cu ceva?
Lasă-mă! Chiar n-am scăpare?
Cum să trec de ăst gard mare?
Sunetul asurzitor,
Anul trecut auzit,
Are doar o însemnare:
Prevestitor de sfârșit.
-Uită-te! Alerg cu mama
În Pădurile de Sus!
Uite ce fericit sunt,
Pentru că nu mai simt teama
Ce-am simțit-o pe pământ!
Ființă pe două picioare,
Tu nu îmi mai ești călău!
Acum nu mă mai simt rău!
Trebuie să recunosc
Că mai am momente cănd
Îmi întorc fața la tine.
Poate că te uiți la mine
Si m-auzi atunci când zic
Din pădurile cerești:
"Eu am fost ursul!
Tu acum ce ești?"
În Pădurile de Sus!
Uite ce fericit sunt,
Pentru că nu mai simt teama
Ce-am simțit-o pe pământ!
Ființă pe două picioare,
Tu nu îmi mai ești călău!
Acum nu mă mai simt rău!
Trebuie să recunosc
Că mai am momente cănd
Îmi întorc fața la tine.
Poate că te uiți la mine
Si m-auzi atunci când zic
Din pădurile cerești:
"Eu am fost ursul!
Tu acum ce ești?"
[Știu că ce am scris eu aici nu este o compunere ci o poezie, dar am simțit nevoia de a o împărtăși și altor persoane. A fost scrisă de mine după ce am văzut cazul acelui ursuleț, care a sfârșit din mâna "ființei pe două picioare"-omul. Sper să-mi văd, dacă se poate, poezia pe site.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu