Se afișează postările cu eticheta compunere libera. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta compunere libera. Afișați toate postările

luni, 13 august 2012

Cine sunt eu?


Cine sunt eu? M-am născut din lumină, am plutit pe un nor pufos şi am ajuns aici. M-am îmbrăcat cu un veşmânt ţesut de micuţii licurici care luminează noaptea iar in picioare port pantofiori din mătase. 
De ce sunt eu aici? Am venit să vă ţin de mână pe toţi cei mâhniţi, să vă alin sufletul, să vă picur fericire pe inimă şi să vă mângâi pe obraji. Degeţelele mele ştiu să aline durerea, ochişorii mei ştiu să te înveselească. Vrei să îţi arăt lumea? Dă-mi mâna şi hai să pornim în călătorie! Vezi steluţele acelea aurii? Ele sunt gândurile tale bune. Sunt foarte fericită când oamenii au în jurul lor astfel de steluţe. Cred că doar oamenii buni pot primi asta.  
Dar picăturile acelea gri le zăresti acolo, lângă copacul albastru? Acelea sunt lacrimi de oameni trişti. De ei trebuie să avem noi grijă! 
Observi linia aceea neagră care trece prin faţa noastră? Acela este drumul supărării pe care aş vrea să nu păşeşti niciodată! 
Să mergi doar pe covorul fericirii! Pune-ţi mâinile la ochi! Eu mă ascund şi tu trebuie să ghiceşti unde sunt. Eşti gata? De ce râzi, credeai că sunt in spatele tău? Nu, eram pitită după frunza aceea portocalie. Mai încercăm o dată? Hai, spune unde sunt? Tot după frunză? Nu! M-am aşezat pe pânza unui păianjen şi m-am ţinut strâns de picioruşele lui. 
Vezi că am reuşit să te fac să râzi? Acum putem să ne întoarcem. Te rog să nu uiţi că tu poţi face oamenii fericiţi. Încearcă!
....................................................................................
Compunere trimisă de Denisa Lepădatu

vineri, 23 septembrie 2011

Vacanţa de vară

Compunere trimisă de A. Lice



            A trecut vacanţa de vară! În suflet însă mi-au rămas zilele ei. Zile cu soare şi cu veselie.
            Am petrecut frumos în această vacanţă. Am fost cu părinţii la mare câteva zile. După un drum destul de obositor cu trenul, în sfârşit în faţa noastră a apărut întinderea nesfârşită a mării albastre. Soarele se juca în valurile ei, făcând-o să strălucească în nuanţe diferite. Ne-am cazat la un hotel destul de apropiat de plajă. Dimineaţa la prima oră eram pe ţărm să prindem ultravioletele. Am fost de câteva ori atât de matinali, încât am putut vedea globul roşu de foc al soarelui răsărind din apă dincolo de linia orizontului. Briza răcoroasă ne mângâia obrajii, aerul era pur şi ne inunda plămânii, dându-ne fiori şi umplându-ne de bucurie. După aceea, mai târziu, când începea să se încălzească nisipul, ne întindeam pe tatami-urile noastre. Treptat-treptat, plaja se aglomera. Oamenii veneau să se bucure de soare, căldură şi apă. Copiii alergau sau se jucau în nisip cu lopeţele şi găletuşe. Cea mai mare plăcere însă pentru mine era să intru în apă. Când se formau valuri toată lumea ţipa de bucurie şi sărea să nu fie luată pe sus şi azvârlită la fund. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori şi chiar am înghiţit nişte apă sărată...
            Mi-a plăcut mult la mare, am rămas cu amintiri de neuitat...