Compuneri originale

Ascultă-mi paşii...

    Ascultă-mi paşii cum tropăie prin oceanul de lacrimi! Vreau sa mă ţii de mână şi să te învăţ ce nu ştii: că poţi lua bucuria şi o poţi face ghem, să iei apoi firul să îl desfaci pe parcursul vieţii tale zi de zi. Să-ţi mai spun ceva: la culcare încearcă să auzi sunetele din jurul tău. Vei auzi paşi! Nu sunt ai mei, ci ai îngerului tău care te veghează. Să închizi ochii şi să-l auzi cum se roagă pentru tine, nu uita să-i mulţumeşti!
   Dacă vrei şi tu poţi fii înger, spune-i tristeţii de cîte ori o întâlneşti că oamenii nu mai au nevoie de ea! Va înţelege...pentru că oricum a obosit să alerge de colo colo! Se va duce să se odihnească în veşnicie. Va fi bine!


Sunt copilul

sunt copilul
ce sărută
ploaia şi vântul
taina
privită
din vârful
ideii
desfrunzite
alunec
pe râsetele
făcute cadou
nepăsării
puse la presat
între
filele şoapte
deloc
odihnite

Denisa Lepădatu,

 elevă în clasa a 4-a, Şcoala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" Galaţi

Cine sunt eu?

---

Cine sunt eu? M-am născut din lumină, am plutit pe un nor pufos şi am ajuns aici. M-am îmbrăcat cu un veşmânt ţesut de micuţii licurici care luminează noaptea iar in picioare port pantofiori din mătase. 

De ce sunt eu aici? Am venit să vă ţin de mână pe toţi cei mâhniţi, să vă alin sufletul, să vă picur fericire pe inimă şi să vă mângâi pe obraji. Degeţelele mele ştiu să aline durerea, ochişorii mei ştiu să te înveselească. Vrei să îţi arăt lumea? Dă-mi mâna şi hai să pornim în călătorie! Vezi steluţele acelea aurii? Ele sunt gândurile tale bune. Sunt foarte fericită când oamenii au în jurul lor astfel de steluţe. Cred că doar oamenii buni pot primi asta.  

Dar picăturile acelea gri le zăresti acolo, lângă copacul albastru? Acelea sunt lacrimi de oameni trişti. De ei trebuie să avem noi grijă! 

Observi linia aceea neagră care trece prin faţa noastră? Acela este drumul supărării pe care aş vrea să nu păşeşti niciodată! 

Să mergi doar pe covorul fericirii! Pune-ţi mâinile la ochi! Eu mă ascund şi tu trebuie să ghiceşti unde sunt. Eşti gata? De ce râzi, credeai că sunt in spatele tău? Nu, eram pitită după frunza aceea portocalie. Mai încercăm o dată? Hai, spune unde sunt? Tot după frunză? Nu! M-am aşezat pe pânza unui păianjen şi m-am ţinut strâns de picioruşele lui. 

Vezi că am reuşit să te fac să râzi? Acum putem să ne întoarcem. Te rog să nu uiţi că tu poţi face oamenii fericiţi. Încearcă!

....................................................................................

Compunere trimisă de Denisa Lepădatu

Învăţătoarea mea

---

Învăţătoarea mea

Totul a început într-o zi de 15 septembrie prima zi de şcoală. Cu frică, emoţie eram curioasă şi eu să o cunosc pe învăţătoarea mea nouă. Aveam multe, multe gânduri.
Toţi copiii cu buchete de flori în mână aşteptau să intre în clase. Căutam cu privirea să o văd undeva. Îmi imaginam o femeie înaltă şi puternică.Dintr-odată a venit la noi o doamnă micuţă, frumoasă şi elegantă. A întrebat dacă noi suntem clasa a II-a A şi atunci am înţeles. Era doamna mea.
Când am plecat spre clasă îmi era frică de parcă aş fi fost la un concurs. Ne-a vorbit blând şi ne-a spus ce vom face în clasa a II-a. De atunci a trecut aproape un an şi doamna mea îmi este foarte dragă. Ştie să ne vorbească frumos şi să ne certe când greşim.Se bucură odată cu noi de notele bune pe care le luăm. Se şi supără când greşim. Ne cunoaşte aşa de bine încât ştie când sntem fericiţi sau supăraţi. Ne învaţă să fim buni şi ambiţioşi. Nu am crezut că voi putea să o simt aşa de aproape de mine. Aceasta este învăţătoarea mea şi sunt fericită!

Denisa Lepădatu

clasa a II-a,
Şcoala Mihail Sadoveanu, Galaţi