Caracterizarea personajelor Mihai Viteazul şi Paşa Hassan

George Coşbuc (1866-1918) a fost un poet, traducător şi publicist transilvănean. Este unul dintre cei mai populari poeţi români. Poeziile sale vorbesc despre universul satului românesc, despre natură şi despre istoria naţională. Din această ultimă categorie face parte şi “Paşa Hassan”, creaţie inclusă în volumul “Cântece de vitejie”, apărut în 1904.

Mihai Viteazul şi Paşa Hassan sunt personajele principale ale acestei poezii.

Acţiunea este inspirată dintr-un fragment din opera istorică “Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, de Nicolae Bălcescu. În lupta de la Călugăreni, din 1595, se înfruntă oastea română, condusă de Mihai Viteazul şi oastea otomană, a cărei ariergardă este comandată de Paşa Hassan. La un moment dat, pentru a-şi îmbărbăta ostaşii, copleşiţi de numărul mare al duşmanilor, Mihai intră în luptă, dând exemplu de vitejie. Turcii sunt respinşi. Însuşi marele comandant Sinan-Paşa cade în mocirla de la Neajlov. Încercând să rezolve situaţia, Paşa-Hassan, fără a se implica personal în luptă, dă ordin ienicerilor săi să atace pe la spate oastea română. Mihai dejoacă rapid  planul turcului. Porneşte apoi în urmărirea lui, provocându-l la luptă. Turcul fuge însă în mod laş şi, după o lungă cursă disperată, ajunge la tabăra sa, unde îşi găseşte salvarea.

Acţiunea este condusă în aşa fel de poet încât să pună în evidenţă, prin antiteză, personalităţile opuse ale celor doi conducători: Mihai şi Hassan. În primul rând, Mihai este curajos. Această trăsătură reiese din faptele voievodului, prin caracterizare indirectă. El face prăpăd printre turci. Îi zdrobeşte pe pod (“Căci vodă o-mparte cărare făcând”) şi apoi îi risipeşte când încearcă să-l atace pe la spate (“Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi/ Şi-o vântură toată.”). Spre deosebire de Mihai, Hassan este laş. Nu intră în luptă, ci doar dă ordine. Provocat de Mihai la duel, se comportă într-un mod nedemn, fugind disperat pentru a-şi salva viaţa.

O altă trăsătură a lui Mihai, evidenţiată tot din faptele lui, prin caracterizare indirectă, este calitatea de bun conducător. El ştie cum să-şi îmbărbăteze oştenii pe pod, dându-le exemplu personal. Respinge el însuşi – doar cu câţiva oameni - atacul pe la spate pus la cale de Hassan. Este mereu în fruntea armatei sale. Spre deosebire de el, Hassan este un prost conducător, care doar dă ordine, fără să lupte direct (“Hassan de sub poala pădurii acum / Lui Mihnea-i trimite o poruncă;/ (...) Dar paşa rămâne alături de drum / Departe de luncă”). Este un model jalnic pentru ostaşii săi, prin laşitatea de care dă dovadă, fugind din faţa provocării.

O altă trăsătură morală a lui Mihai Viteazul, care reiese din faptele personajului, prin caracterizare indirectă, este onoarea. Voievodul român îl provoacă pe turc la luptă, în spirit cavaleresc, medieval (“Stai, paşă! Să piară azi unul din noi”). Această faptă pune în evidenţă, prin antiteză, lipsa de onoare a lui Hassan, care preferă să fugă (“Dar paşa mai tare zoreşte;”).

Prin caracterizare directă, Coşbuc face portretele fizice ale celor doi combatanţi, de asemenea în antiteză. În timp ce Mihai este văzut ca un zeu coborât printre muritori - înalt ca un munte, cu vorba tunătoare şi răsufletul geros, purtând un fulger în mână - sărmanul paşă arată dezgustător : îngălbenit de groază, cu ochii injectaţi de sânge şi barba răvăşită. Dinţii îi dârdâie, veşmintele îi sunt rupte, turbanul i-a căzut. Mihai Viteazul inspiră măreţie şi respect, Paşa Hassan trezeşte milă şi batjocură.

În memorabilul portret al lui Mihai Viteazul, din strofa a opta, Coşbuc foloseşte o înlănţuire de hiperbole extrem de sugestive pentru a crea statura monumentală a voievodului:

Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier, 
Şi zalele-i zuruie crunte, 
Gigantică poartă-o cupolă pe frunte, 
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger, 
Iar barda din stânga-i ajunge la cer, 
Şi vodă-i un munte.

În concluzie, prin antiteză, Coşbuc scoate în evidenţă trăsăturile excepţionale ale lui Mihai Viteazul (curaj, onoare, capacităţi de conducător), alăturându-i un personaj cu trăsături opuse: laşitate, lipsă de onoare, slabe calităţi de comandant. Coşbuc vrea să transmită astfel un mesaj de respect şi de admiraţie pentru eroul român de la Călugăreni. 

....................................................................

Planul compunerii poate fi găsit pe blogul profesorului de limba română.

Comparaţie între balada cultă "Paşa Hassan" şi o baladă populară

---

    Balada este o poezie epică în care este povestită o întâmplare despre confruntarea dintre două sau mai multe personaje. 

    Atât “Paşa Hassan”, cât şi “Toma Alimoş” sunt balade. Prima este însă baladă cultă, întrucât este scrisă de un autor cunoscut – George Coşbuc -, pe când a doua este baladă populară, deoarece este creaţia unui om simplu, din popor, al cărui nume nu este cunoscut. 

    Opoziţia dintre cult şi popular se manifestă prin deosebirile dintre cele două texte. Astfel, prima deosebire se referă la natura acţiunii. În “Paşa Hassan” ea este mai complexă, fiind alcătuită din mai multe secvenţe, uneori cu actori diferiţi. Avem mai întâi secvenţa de pe pod, cu Mihai în fruntea oştirii române. Urmează imaginea dezastrului armatei turceşti, cu soldaţii răsturnaţi în mocirlă şi cu însuşi Sinan-Paşa îngenuncheat în balta de la Neajlov. Suntem martori apoi la tentativa lui Hassan de a-şi lua prin surprindere adversarul încercând un atac prin spatele oştii muntene. Mihai dejoacă însă acest plan. În sfârşit, urmează lunga secvenţă a urmăririi: Mihai îl provoacă pe Hassan la luptă, dar, întrucât acesta fuge ca un laş, îl urmăreşte până în tabăra turcească, fără să-l prindă. Dimpotrivă, acţiunea baladei populare “Toma Alimoş” este foarte simplă. Manea îl atacă mişeleşte pe Toma, dar este prins şi pedepsit. 

    A doua deosebire dintre cele două texte se referă la relaţiile dintre cele două personaje. Deşi în ambele ele sunt conflictuale, accentele sunt puse diferit. În “Paşa Hassan”, există un conflict nematerializat, pentru că cei doi nu ajung să se lupte. Accentul cade pe laşitatea paşei, care nu acceptă lupta şi fuge. În „Toma Alimoş”, cei doi adversari se confruntă pe viaţă şi pe moarte. Haiducul îşi pedepseşte duşmanul, dar moare şi el. 

    A treia deosebire între balade se referă la versificaţie. „Paşa Hassan” are o versificaţie elaborată: strofe de 6 versuri, versuri lungi ( de 9, 11, 12 silabe), rimă complicată ( o combinaţie de două rime îmbrăţişate ), ritm amfibrahic (cu picior metric de 3 silabe). „Toma Alimoş” are, din contră, o versificaţie simplă: fără strofe, cu versuri scurte ( 7 – 8 silabe ), cu monorimă sau, uneori, rimă împerecheată, cu ritm trohaic. 

    A patra deosebire este între timpurile verbale folosite. Coşbuc foloseşte prezentul, pentru a face acţiunea mai vie şi mai dinamică şi a induce lectorului sentimentul participării directe la evenimente. La autorul popular, predomină imperfectul, timp care plasează acţiunea într-o epocă nedeterminată, ca în basme, şi accentuează caracterul fabulos al întâmplării. 

    Prin urmare, deşi sunt amândouă balade, „Paşa Hassan” şi „Toma Alimoş” diferă în multe aspecte esenţiale.

Argumentare că poezia "Paşa Hassan" este epică

---

    Textul epic este acel text literar în care autorul îşi exprimă în mod indirect gânduri, idei, sentimente, prin intermediul unei acţiuni şi al unor personaje. Vocea care povesteşte se numeşte narator. 

    Poezia "Paşa Hassan" este un text epic, deoarece are toate trăsăturile caracteristice unui astfel de text. Are acţiune, are personaje, are narrator. 

    În primul rând, este text epic, deoarece are acţiune. Coşbuc prezintă o secvenţă din bătălia de la Călugăreni, din 1595, dintre oastea română, condusă de Mihai Viteazul şi armata otomană, condusă de Sinan-Paşa şi Hassan-Paşa. Poezia începe cu confruntarea celor două oşti pe podul de la Neajlov. Văzând că soldaţii români nu pot rezista iureşului duşman, voievodul Mihai se aruncă el însuşi în bătălie şi, cu barda în mână, face cărare prin oastea turcă, slujind drept model pentru ai săi. Surprinşi de neaşteptata apariţie, turcii intră în panică şi se răstoarnă, cu cai cu tot, în mocirla de sub pod, în frunte cu bătrânul Sinan, conducătorul lor. Paşa Hassan încearcă un atac prin spatele românilor, dar Mihai îi dejoacă planul. Zărindu-l pe paşă undeva la poala pădurii, Mihai pleacă în urmărirea lui, omorându-i pe turcii întâlniţi în cale. Mihai îl provoacă pe Hassan la duel, dar acesta fuge nebun, cuprins de groaza morţii. După o goană lungă şi umilitoare, conducătorul turc ajunge, aproape înnebunit de spaimă, la corturile turceşti şi este salvat. 

    În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje. Personajele principale sunt cei doi conducători, Mihai şi Hassan, caracterizaţi de Coşbuc prin antiteză. În timp ce voievodul muntean este curajos şi puternic, făcând prăpăd în tabăra duşmană, paşa este laş şi slab, fugind din faţa luptei şi făcându-se de râs prin comportamentul său nedemn. În text mai apare fugitiv şi Sinan-Paşa, de asemenea într-o stare ridicolă, târându-se prin baltă. 

    În al treilea rând, textul este epic, deoarece are narator. Naratorul este vocea care povesteşte. Povestirea se face la persoana a III-a, iar naratorul este evident favorabil lui Mihai Viteazul, căruia îi face un portret pozitiv, plin de măreţie. 

    În concluzie, pentru că are acţiune, personaje şi narator, poezia “Paşa Hassan” este epică. George Coşbuc îşi exprimă admiraţia pentru unul dintre eroii poporului nostru, Mihai Viteazul.