Eseu structurat despre originalitatea viziunii artistice a lui Tudor Arghezi în ciclul "Tablouri biblice (Versuri de abecedar)"

Eseu trimis de Mircea S.

---

          Inspirându-se din  Vechiul Testament, Tudor Arghezi oferă cititorului în ciclul de poezii Tablouri biblice (Versuri de abecedar) o viziune personală, originală, a modului cum Dumnezeu i-a conceput pe primii oameni: Adam şi Eva. Păstrând coordonatele textului biblic, autorul construieşte un univers diferit, marcat de puternice accente ludice.

            Subtitlul Versuri de abecedar ne lămureşte încă din start asupra principiului constructiv al acestor poezii. Arghezi îşi propune să prezinte aspecte din Biblie pe înţelesul copiilor de clasa I, prin urmare va transforma universul de la începutul Vechiului Testament în ceva familiar copiilor. Dumnezeu devine un tată atent şi sever, iar Adam şi Eva nişte copii jucăuşi şi, uneori, neascultători.

            Astfel, Biblia spune, în legătură cu crearea omului: Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Arghezi preia ideea şi o transformă într-o activitate familiară celor mici: jocul  în nisip. În poezia Adam şi Eva Dumnezeu îl modelează pe primul om cu praf şi niţeluş scuipat. Folosirea adjectivului diminutivat niţeluş, precum şi invenţia cu folosirea scuipatului aduc scena la nivelul de înţelegere al copiilor.

            În a doua poezie din ciclu – Porunca – Arghezi descrie traiul fericit pe care prima pereche îl duce în rai. Evident, tot în registru ludic. Raiul lui Adam şi Eva este ca o vacanţă la ţară pentru copii. Acolo, primii oameni aleargă prin livezi, jucându-se cu gâzele şi iezii, se culcă şi se scoală după pofta inimii, Adam n-are lecţii de făcut, Eva poate să stea, nepieptănată, în pat, până la prânz, nu există taţi, mame, dădace, profesoare, dascăli, care să-i sâcâie:

                        Totul era de glumă şi de joacă

                        Şi aşteptai doar pomii să se coacă.

            Predomină stilul glumeţ şi adresarea familiară :

                        Nici: “Culcă-te devreme!” Nici: “Te scoală!”

                        Nu era cine ţine socoteală

                        Că întârzii, Adame, de la şcoală,

                        Că lecţia s-o spui fără greşeală,

                        Că, Evă, încă nu te-ai pieptănat

                        Şi te găseşte prânzul tot în pat.

            A treia poezie a ciclului – Pedeapsa – prezintă secvenţa biblică a alungării lui Adam şi a Evei din rai. Şi aici, povestea este transpusă în variantă pentru copii. Primii oameni se comportă ca nişte mici hoţomani – nici măcar prea deştepţi: ea, cam neroadă, dânsul, cam netot. Mănâncă din pomul interzis şi, prinşi asupra faptului, nu-şi recunosc vinovăţia, ci folosesc pâra pentru a scăpa de pedeapsă:

                        Adam pe Eva lui o a pârât,

                        Eva pe şarpe, care s-a târât.

                        Nici-unul n-a voit s-aleagă,

                        Să-şi ia asupră-şi vina lui întreagă.

            Supărat, ca un tată pe copiii cei răi, Dumnezeu îi pedepseşte:

                        Din Raiul dulce şi din tihna bună       

                        Domnul i-a dat afară, în furtună.

            Este evident că, privite astfel, scenele biblice îşi pierd solemnitatea sacră din Vechiul Testament, se desacralizează deci, păstrându-şi doar funcţia moralizatoare, exprimată, şi aceea, în notă umoristică, pe înţelesul celor mici: ai furat, ai minţit, eşti pedepsit!

            În ceea ce priveşte mijloacele artistice, pe lângă cele semnalate deja,  originală este combinaţia registrelor stilistice. Arghezi amestecă registrul înalt, solemn, al textului biblic – marcat prin cuvinte şi construcţii precum: Dumnezeu, Adam, Eva, puterea dumnezeiască, a zămisli, stihii, porunci, Prea Sfinţiei Sale, Domnul, o a pârât – cu registrul familiar şi oral – evidenţiat prin cuvinte si expresii ca: urându-i-se, i-a ieşit, niţeluş scuipat, să nu te miri, cată, zbanghiu, scăpătat, nu-i vorbă, l-a nimerit, au cutreierat, s-au luat de mâini, li se julea si nasul prin urzici.

            În concluzie, Arghezi se joacă, prezentând Biblia pe înţelesul – şi pentru uzul –  lui Miţu şi Baruţu. Ludicul disipează sacrul, dar păstrează eticul în formă digerabilă.

Compunere despre atmosfera din clasă...

Maria a scris:

Va rog frumos daca ma puteti ajuta si pe mine cu o compunere de 15-20  randuri in care sa descriu utilizand cat mai multe interjectii atmosfera din clasa dupa terminarea orei de curs, dintr/o zi de vineri.

 Ileana a răspuns:
                                                                              Ultima oră

Ţârrrr! Mircea tresări bucuros, surprins. Era soneria de pe culoar. Ura, s-a terminat! S-a terminat ora! Uf, bine că s-a terminat!... Dacă mai dura puţin, l-ar fi ascultat la română… Era sigur că l-ar fi ascultat, el urma la catalog după George. Bravo, George! A lungit-o la nesfârşit, habar n-avea de ce-l întreba profesorul, dar se prefăcea că se gândeşte la fiecare întrebare. Făcea aşa, o figură preocupată, clipea din ochi, privea în tavan, de parcă acolo ar fi fost inspiraţia şi începea:

- Ăăăă, Eminescu a scris… poezia…ăăă…, poezia „Lacul” în anul…ăăă…, în anul…o mie…ăăă…, opt sute…ăăă…, ăăă… Ţţţ-ţţţ-ţţţ, nu-mi aduc aminte, domnule profesor, îmi stă pe limbă…

Şi tot aşa la fiecare întrebare, acelaşi teatru:  îi stătea pe limbă răspunsul, dar nu-i venea… Profesorul - ce era să facă?!- era obligat să-l aştepte, să-i dea voie să se gândească elevul. Uite-aşa, se dusese ora! Şi Mircea scăpase neascultat… Fusese ultima oră, din ultima zi a săptămânii. Vineri!  Profesorul abia ieşise şi în clasă începuse o hărmălaie incredibilă. Bucuria tuturor era imensă. Se trânteau scaune: trosc!, buf!, bum! Se intonau cântece de victorie: oleeee-oleee-olee-ole! Unii făceau ca pisicile – miauu! -, alţii lătrau – ham-ham! -, alţii făceau „cotcodac- cotcodaaaac!”, ca găinile isterice sau „guiţ-guiţ!”, ca porcii. Era o larmă îngrozitoare, ziceai că întreaga clasă se transformase într-o grădină zoologică, plină cu animale nebune şi  nehrănite la timp. „Băăă, hai mâine la meci! Care mergeţi la meci?” – săgetă deodată, din adâncul urletelor, glasul piţigăiat, dar biruitor, al lui Smiley, care era înnebunit după fotbal. „Uraaa, mergem la meci! La meci! La meci! Înainteeee, marş!” Toţi băieţii se aliniară şi începură să bată pas de defilare prin clasă, ridicând un nor de praf din parchetul învechit. O luară spre uşă şi aşa, unul în urma celuilalt, dispărură pe culoar şi apoi pe poarta şcolii...

P.S. V-am scris interjecţiile cu roşu. Succes!

                                                          Ileana M.

Concertul toamnei

Compunere trimisă de Ioana-Victoria Nedelcu

Toamna a anunţat pădurea că, atunci când va veni, vrea să dea un spectacol.

A venit. Toate animalele s-au adunat în palatul toamnei.

Începe spectacolul. Pe o  muzică liniştită un stol de păsări zboară domol. Apoi, regina face o magie prin care transformă scena într-o câmpie de aur. În mijlocul ei stă un pom cu frunze de un arămiu intens. Vântul parcă se joacă prn crenguţele copacului. Dar deodată, apare un nor cenuşiu care udă totul cu mici bulgări fluizi.

A fost un spectacol de vis.

Vacanţa de vară

Compunere trimisă de A. Lice

            A trecut vacanţa de vară! În suflet însă mi-au rămas zilele ei. Zile cu soare şi cu veselie.

            Am petrecut frumos în această vacanţă. Am fost cu părinţii la mare câteva zile. După un drum destul de obositor cu trenul, în sfârşit în faţa noastră a apărut întinderea nesfârşită a mării albastre. Soarele se juca în valurile ei, făcând-o să strălucească în nuanţe diferite. Ne-am cazat la un hotel destul de apropiat de plajă. Dimineaţa la prima oră eram pe ţărm să prindem ultravioletele. Am fost de câteva ori atât de matinali, încât am putut vedea globul roşu de foc al soarelui răsărind din apă dincolo de linia orizontului. Briza răcoroasă ne mângâia obrajii, aerul era pur şi ne inunda plămânii, dându-ne fiori şi umplându-ne de bucurie. După aceea, mai târziu, când începea să se încălzească nisipul, ne întindeam pe tatami-urile noastre. Treptat-treptat, plaja se aglomera. Oamenii veneau să se bucure de soare, căldură şi apă. Copiii alergau sau se jucau în nisip cu lopeţele şi găletuşe. Cea mai mare plăcere însă pentru mine era să intru în apă. Când se formau valuri toată lumea ţipa de bucurie şi sărea să nu fie luată pe sus şi azvârlită la fund. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori şi chiar am înghiţit nişte apă sărată...

            Mi-a plăcut mult la mare, am rămas cu amintiri de neuitat...

"Douăzeci de mii de leghe sub mări", de Jules Verne - rezumat

În anul 1866, oceanele sunt cuprinse de panică. Un monstru marin îngrozitor a fost semnalat în diferite mări de mai multe nave. O expediţie se organizează la bordul fregatei americane „Abraham Lincoln”. Ea cuprinde pe căpitanul Faragutt, pe canadianul Ned Land, pe faimosul naturalist francez Aronnax de la muzeul din Paris şi pe fidelul său slujitor Conseil. Scopul expediţiei este de a elibera mările de această terifiantă ameninţare. Timp de mai multe luni, căutările sunt zadarnice şi echipajul începe să se descurajeze. Până pe 5 noiembrie 1867. În acea zi, Ned Land zăreşte monstrul , un „narval gigantic”. El se deplasează cu o asemenea viteză încât fregata abia i se poate ţine de urmă. Când, în sfârşit, ea reuşeşte să se apropie pentru a-l putea lovi cu harponul, animalul atacă vasul. Acesta e cât pe-aci că fie scufundat de un val imens. Din cauza şocului, Aronnax, Conseil şi Ned Land, omul cu harponul,  sunt azvârliţi în mare. Ei reuşesc să se refugieze pe spatele monstrului. Îşi dau seama atunci că ceea ce credeau a fi un monstru nu este altceva decât un  vas submarin. Cei trei naufragiaţi sunt făcuţi prizonieri. Fac cunoştinţă cu un echipaj misterios şi cu căpitanul acestuia, Nemo, un personaj cu o atitudine foarte enigmatică. Ei descoperă foarte repede că Nemo, căpitanul şi creatorul submarinului Nautilus, nu este prea încântat de compania oamenilor. El refuză să îi elibereze. Cei trei naufragiaţi vor petrece aproape opt luni în Nautilus.

            Căpitanul Nemo ajunge să-l stimeze pe savantul francez. El dezvăluie oaspeţilor săi comorile bibliotecii şi ale muzeului de pe Nautilus şi decide să întreprindă un tur al lumii adâncurilor oceanice. În companie acestui enigmatic căpitan, cei trei eroi descoperă misterioasa Atlantidă şi comorile sale înghiţite de ape,  trec printr-un tunel străpuns de natură sub istmul Suez, măsoară imensitatea Pacificului, se luptă cu canibalii, se aventurează sub banchiza de la polul sud, acolo unde nimeni nu ajunsese încă, vânează în pădurile submarine şi asistă la o înmormântare într-un cimitir de corali.

            Arronax, Conseil şi Ned Land continuă să aibă o oarecare neîncredere faţă de acest misterios căpitan. Într-o zi bănuielile lor sunt confirmate. Cu sânge rece, căpitanul Nemo provoacă scufundarea unei nave de război de naţionalitate necunoscută şi a întregului ei echipaj. El acuză vaporul că aparţinea unei naţiuni blestemate. În acest moment iese la iveală şi adevărata identitate a căpitanului Nemo, prinţ indian căruia  englezii  i-au provocat o mare suferinţă. El urăşte această ţară cu furie. Tristeţea şi teroarea stăpânesc acum la bordul lui Nautilus.

            Ned Land, Aronnax şi Conseil reuşesc totuşi să scape. Ei se îmbarcă la bordul unei şalupe şi acostează prin miracol pe una din insulele Lofoten, de unde se îndreaptă spre Franţa. Nu vor afla niciodată ce s-a întâmplat cu Nautilus, la bordul căruia au navigat opt luni.