"Triumful talentului", de I.L. Caragiale este o schiţă - text argumentativ

I.L. Caragiale ( 1852 – 1912 ) este unul dintre clasicii literaturii române. Este celebru în special ca dramaturg, prin comediile sale ( O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă etc.) şi ca prozator, prin momentele şi schiţele sale.

Textul Triumful talentului face parte din volumul Momente, Schiţe, Amintiri, apărut în 1908 şi este o schiţă.

Schiţa este o operă epică în proză, de mici dimensiuni, în care se prezintă un singur moment, semnificativ, din viaţa unui personaj. Personajele sunt puţine şi caracterizate sumar. Se folosesc ca moduri de expunere naraţiunea şi dialogul, mai puţin descrierea.

Triumful talentului are toate trăsăturile caracteristice unei schiţe.

În primul rând este o operă epică: are acţiune, are personaje, are narator.

Acţiunea are un singur fir narativ. Este vorba despre doi prieteni: Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu. Au urmat aceeaşi şcoală de provincie. Se deosebeau printr-un singur lucru: Niţă scria foarte frumos, iar Ghiţă, nu, pentru că avusese degetele degerate. La terminarea şcolii primare, Ghiţă a mers la ţară, la tatăl său, care era negustor înstărit, iar, Niţă, urmând sfatul dascălului său, a plecat la Bucureşti să se angajeze copist la vreun minister.

A dat mai multe concursuri, dar, deşi scria impecabil, era mereu respins. La ultimul concurs, se înâlneşte cu vechiul său camarad de şcoală, Ghiţă Niţescu. Şi acesta voia să participe la concurs. Avea o scrisoare de recomandare către ministru şi era convins că va reuşi, dar se cam temea de talentul prietenului său. Încearcă să-l mituiască pe acesta cu câţiva poli, ca să nu participe la concurs, dar Niţă, iniţial, refuză. Primeşte apoi vestea că cineva i-a găsit o slujbă la o litografie şi se hotărăşte să-i ia banii lui Ghiţă, propunându-i o înţelegere şi mai bună: să participe amândoi la concurs, dar să semneze fiecare lucrarea cu numele celuilalt. În ziua concursului, fac aşa cum s-au înţeles, dar, în mod cu totul neaşteptat, învingător este declarat Niţă Ghiţescu. Acesta protestează, cere directorului să mai examineze încă o dată probele. În sfârşit, directorul este convins să revadă probele: bagă mâna în buzunar şi citeşte de data asta corect numele înscris pe scrisoarea de recomandare: Ghiţă Niţescu. Cei doi prieteni pleacă mulţumiţi că „talentul” a triumfat.

            Personajele sunt puţine: Niţă Ghiţescu şi Ghiţă Niţescu, plus câteva personaje secundare: dascălul, cunoştinţa lui Niţă, directorul din minister.

            Naratorul povesteşte la persoana a III-a şi este obiectiv, mulţumindu-se a relata întâmplările din afară, fără a pătrunde în psihologia personajelor şi fără a face aprecieri de ordin moral.

            În al doilea rând, o altă trăsătură a schiţei prezentă în textul nostru este dimensiunea redusă. Într-adevăr, comparat cu o nuvelă ( „Popa Tanda”, de exemplu ) sau cu un roman ( „Baltagul”, să zicem), textul Triumful talentului este mult mai scurt.

            În al treilea rând, avem de-a face, ca în orice schiţă, cu o acţiune limitată în timp şi în spaţiu. Cea mai mare parte a textului este alocată secvenţei din preziua şi ziua concursului de la minister, secvenţă semnificativă pentru ceea ce vrea să transmită Caragiale. Aici se arată foarte clar modul cum se ţineau concursurile pentru ocuparea unor funcţii în aparatul de stat, în acea epocă.

            În al patrulea rând, acţiunea are puţine personaje, caracterizate sumar. Nu ştim despre cei doi decât că unul scria frumos şi celălalt, nu, că cel care scria frumos era sărac, iar celălalt avusese un tată bogat. Niciunul nu este erou pozitiv, nici măcar Niţă Ghiţescu, pentru că, în cele din urmă, el acceptă târgul propus de camaradul său şi ia parte, în schimbul a o sută de lei, la mascarada organizată la minister.

            În al cincilea rând, textul Triumful talentului este o schiţă, deoarece se folosesc ca moduri de expunere, preponderent, naraţiunea şi dialogul. Naraţiunea are rolul de a prezenta, în mod alert, faptele. Dialogul dă viaţă secvenţei principale, scoţând în evidenţă mai ales cinismul participanţilor la concursul trucat.

            În concluzie, textul literar Triumful talentului este o schiţă, pentru că, pe un spaţiu relativ restrâns este povestită o întâmplare semnificativă despre moravurile epocii de la 1900. Este învederată corupţia vremii, ajunsă a distorsiona până la absurd ierarhiile sociale şi relaţiile dintre oameni. Încurcătura pare comică, dar sugerează de fapt disoluţia unei societăţi în care valorile se prăbuşesc.